Astăzi a avut loc prima activitate bilingvă de citire cu voce tare împreună cu copiii ucrainieni, în cadrul proiectului Citim Împreună Fără Frontiere, O oră de povești pentru umanitate.
„Am descoperit o mulțime de culori în povestea „Căluțul Albastru”, relatată prin tehnica teatrului Kamishibai, iar apoi ne-am bucurat să realizăm un copăcel cu cărți colorate în care ne-am atârnat visele. „Când tristețea îți bate la ușă”, de Eva Eland, a încheiat într-o notă optimistă activitatea, concluzionând că astăzi este o nouă zi.”
Biblioteca Județeană „Octavian Goga” s-a alăturat proiectului Citim Împreună Fără Frontiere, organizat de Citim Împreună România, împreună cu EduCaB, prin Asociația Centrul Român pentru Inovație în Dezvoltare Locală (CRIDL).
Inițiativa Citim Împreună România și partenerii doresc să ajute, răspunzând nevoilor emoționale și educaționale ale copiilor care au traversat granițele Ucrainei, oferindu-le activități și locuri pe care să le exploreze în comunitățile lor temporare.
Sursa: Facebook