Personal, nu aș merge niciodată în China. Am stat de vorbă de mai multe ori cu profesorul Marius Balo, românul care a petrecut 8 ani în închisoarea din Shanghai. Experiența lui e terifiantă, peste puterea de imaginație: viață între ziduri reci, fără drepturi, fără speranță. O perioadă de doi ani de arest în care nu a văzut lumina zilei. Închis într-o celulă de câțiva metri pătrați cu alte 12 – 13 persoane. O mărturie care și azi îmi ridică părul pe mâini. Ascultându-l, am înțeles un lucru simplu și dur: în China, drepturile omului sunt un lux. Și astăzi, o româncă stă după gratii într-o închisoare din China. Ce face România pentru aceste suflete? Putem vorbi oricât de culpă sau nevinovăție dar condițiile din închisorile de acolo sunt inimaginabile.
Nu mai pun în balanță dublul standard al politicii de la Beijing care se dă de ceasul morții de soarta palestinienilor din Gaza dar, ei duc o politică de exterminare agresivă a uigurilor din Vestul Chinei!
De aceea, eu personal nu aș merge acolo ca simplu privat.
Cât privește vizita celor doi foști premieri, aș spune că politica României nu se face prin vizite private, ci prin deciziile oficiale!
Iar direcția e clară: România e complet aliniată parteneriatelor occidentale. Înțeleg că am exclus Huawei din infrastructura 5G, am limitat accesul companiilor chineze la energie și infrastructură, participăm activ la politicile de securitate occidentală.
Însă rămâne o întrebare care persistă: cum gestionăm relația cu China? E a doua economie a lumii, un actor global pe care nu îl poți ignora. Partenerii occidentali mențin un canal de dialog, chiar dacă prudent. Cum joacă România aici altfel decât prin lozinci?