Cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, folclorul muzical și coregrafic din județ va fi prezentat în Statele Unite ale Americii de Ansamblul Folcloric „Doina” al Asociației „Tradiții” din Cluj-Napoca.
În perioada 14 iulie – 05 august 2022, membrii ansamblului vor participa la Festivalurile Magic Valley Folk Festival – Burley – Idaho (18- 23 iulie) și World Folkfest – Springville-Utah (25 – 30 iulie). De asemenea, pe 31 iulie, clujenii vor oferi un spectacol pentru comunitatea românilor din Chicago, organizat de Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Chicago.
Ansamblul Folcloric „Doina” a fost înfiinţat în 1994 de coregrafii Camelia și Ion Motoc, care au pornit la drum cu 25 de copii, cu vârste cuprinse între 9 şi 10 ani. După trei ani, ansamblul a câştigat Marele premiu şi Trofeul „Peştişorul de Aur” la Festivalul Internaţional de Folclor – Tulcea, România. Până în prezent, ansamblul se bucură de un palmares impresionant. Trofee și premii importante la festivaluri din țată și străinătate, sute de spectacole pe importante scene ale ţării, numeroase apariţii TV şi multe turnee în străinătate, încununează munca celor doi valoroși profesori coregrafi.
Din componenţa ansamblului fac parte zeci de perechi de dansatori, iar instrumentiştii care asigură acompaniamentul muzical sunt elevi de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca şi studenţi, absolvenţi ai Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”. Repertoriul cuprinde folclor muzical şi coregrafic din numeroase zone şi subzone folclorice ale Clujului și ţării, precum: Câmpia Transilvaniei, Dealurile Clujului şi Dejului, Ţara Codrului, Ţara Făgăraşului, Banat, Valea Agrijului-Sălaj, Maramureş, Valea Târnavelor, Năsăud și Moldova.
Sursa: Facebook