Muzeul Apei din Floreşti a fost reabilitat | Îl poţi vizita gratuit
Muzeul Apei din Floreşti a fost reabilitat | Îl poţi vizita gratuit

Muzeul Apei din Floreşti a fost reabilitat | Îl poţi vizita gratuit

Compania de Apă Someș, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, a redeschis pentru vizitatori, luni, 20 februarie 2023, porțile Muzeului Apei „Leonida Truță”. Muzeul a fost reabilitat și reamenajat.

Cu această ocazie vor fi reluate și activitățile din cadrul Programului Educațional pentru copii și tineri pe teme de protecția surselor de apă și a mediului, care are „cartierul general” la Muzeu.

Accesul publicului este gratuit și se face în baza unei solicitări transmise pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 0374-340.000, interior 1029.

Vizitele se pot efectua în intervalul orar 08:00-17:00 (08-19 în perioada martie-septembrie).

Ca o expresie a dedicării în cadrul acestui program, Compania de Apă Someș S.A., operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, va inaugura la aceeași locație și trei laboratoare pentru copii, unde se vor putea desfășura, sub îndrumarea personalului Companiei, activități aplicate legate de tema apei și a mediului.

La data de 14 octombrie 1992, Compania de Apă Someș S.A., pe atunci Regia Autonomă Judeţeană Apă-Canal Cluj, inaugura primul şi singurul Muzeu al Apei din România la acea dată, unul dintre puținele de acest gen din întreaga lume.

Situat în comuna Florești, Muzeul a fost amenajat într-un cadru natural deosebit, în clădirea primei stații de pompare de la sursa subterană, pusă în funcțiune în anul 1898.

Din anul 2017, Compania de Apă Someș S.A. prin Muzeul Apei „Leonida Truță”, este co-inițiator și membru fondator al Rețelei Globale a Muzeelor de Apă, asociație internațională de profil care azi reunește peste 80 de Muzee ale apei de pe cinci continente și care este beneficiară a două Rezoluții de sprijin din partea UNESCO.

Scopul declarat al Rețelei – prescurtat WAMU-NET – a fost de „a restabili esențial o nouă relație între umanitate și apă, un nou sens al civilizației care să ne ajute să refacem legătura apei cu oamenii, în toate dimensiunile ei, inclusiv în cele sociale, culturale, artistice și spirituale”.

Sursa: clujul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page