Noi stații de reîncărcare a vehiculelor electrice la Cluj Arena
Noi stații de reîncărcare a vehiculelor electrice la Cluj Arena

Noi stații de reîncărcare a vehiculelor electrice la Cluj Arena

A fost depus un nou proiect pentru obținerea finanțării, de către Consiliul Județean Cluj.

Proiectul presupune amplasarea a zece noi stații de încărcare pentru vehiculele electrice la Cluj Arena, din Cluj-Napoca. 

Inițiativa are un impact major și este extrem de importantă deoarece contribuie atât la îmbunătățirea calității aerului și a vieții locuitorilor din municipiu, cât și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. 

Este o continuare firească a investiției pe care am făcut-o la Cluj Arena, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii, unde funcționează deja o stație de reîncărcare în parcarea subterană” a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean. 

De asemenea, acest proiect prevede crearea a 20 de puncte de reîncărcare, distribuite pe 10 stații și a unui număr de 20 de locuri de parcare. 

Puterea instalată aferentă unei stații va fi de 72 kW, pentru 8 dintre ele, și 97 kW pentru două stații. 

Totalul va fi de 770 kW.

Valoarea totală a proiectului va fi de 2.564.831 de lei, cu TVA inclus. 

Acesta va fi depus spre finanțare în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi.

Astfel, va fi promovată infrastructura pentru vehiculele de transport rutier nepoluant. 

Programul este derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page