Reforma în administrație – cel mai mare fake news a ultimilor 20 de ani
Reforma în administrație – cel mai mare fake news a ultimilor 20 de ani

Reforma în administrație – cel mai mare fake news a ultimilor 20 de ani

De douăzeci de ani, de când am intrat în presă, aud aceeași glumă proastă: “reformă în administrație”. O repetă politicienii solemn, o scriu în programele de guvernare, iar opinia publică dă din cap, inițial efervescentă, dar după 2 decade din ce în ce mai obosită. Bunele intenții nu pușcă în realitate! Nimic. Pe bune, administrația se îngrașă mai repede decât animalul sacrificat în preajma sărbătorilor de iarnă iar statul devine un imens azil de partid. Cu mențiunea că încă majoritatea birocraților nu vin din această pepinieră. De asta și aștept să se înfurie și să îi arate cu degetul, fie și cel mijlociu, pe neaveniții sistemului.

Acum ni se vinde ultima „mare lovitură”: 13.000 de posturi tăiate din administrația locală. Sau cel puțin așa era până ieri. Zic să nu aplaudăm mai mult decât e cazul! Doar că întrebarea e simplă: de ce doar acolo? Când se taie și în ministere, agenții și autorități centrale, unde sinecurile curg mai ceva ca șampania la congresul de partid? Pe de altă parte sunt structuri subdimensionate: vezi Poliția Română, nu zona gardienilor publici, vezi Sănătatea, agențiile de implementare a fondurilor structurale etc! Sectoare vitale văduvite de personal! În schimb e din abundență în alte departamente ale statului unde statul degeaba e politică de cadre!

Acum, pe bune: reforma nu înseamnă să faci o listă cu „atâția da, atâția ba” și să prezinți bilanțul la televizor. Reforma înseamnă, cum învățam în școala primară, “să separi grâul de neghină”: oamenii competenți, care țin instituțiile în viață, de pilele politice care au pus botul pe buget. Sau bugetul cu botul pe labe. Altă rimă n-am găsit!

Dacă nu acum, atunci când? Și dacă nu cu Bolojan, atunci cu cine? Tot cu ăia care vor să mimeze reforma, ca actorii de telenovelă: mult zgomot, lacrimi a la Băsescu, zero acțiune?

Și, să nu uit, ca să fie circul complet, nimeni nu mai pomenește despre reforma administrativ-teritorială. Țara noastră-i țara noastră. Vorba unui vechi refren din epoca de aur. Funcționează încă după harta comunistă a anilor ’60, cu județe și comune desenate de la birou, ca să mulțumească un regim de mult apus. Costurile? Astronomice. Eficiența? Ridicolă, în multe privințe. Dar cui îi pasă, când aproape fiecare șef de partid local, chiar nu vreau să se înțeleagă că e peste tot la fel deși e o medie, are de întreținut o armată de „fideli”? Și culmea, în mandatul 2020 – 2024, am vorbit cu mulți edili. Toți erau de acord: dacă în 2024 – 2028 nu se face reforma în administrație România se duce în prăpastie!

Reforma în administrația din România a devenit cel mai mare fake news!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page