#TheWorldStandsWithUkraine. Gaia revine la Cluj
#TheWorldStandsWithUkraine. Gaia revine la Cluj

#TheWorldStandsWithUkraine. Gaia revine la Cluj

Gaia revine la Cluj pentru a susține o cauză umanitară. Instalația care „înfățișează” Pământul va fi expusă timp de două zile, între 26-27 martie, în Grădina Botanică.

Va putea fi vizitată în schimbul unei donații minime recomandate de 10 RON. Banii strânși vor ajuta la susținerea celor care s-au văzut nevoiți să fugă din calea războiului din Ucraina.

Grădina Botanică, cea mai frumoasă oază de verdeață din oraș, devine gazdă pentru planeta albastră. Cu o istorie de peste 100 de ani, aceasta se întinde pe o suprafață de 14 hectare și oferă vizitatorilor șansa de a admira mii de specii de plante de pe întreg globul pământesc. Acum curioșii se vor putea (re)conecta, într-un mod cu totul special, cu inedita instalație care a făcut deja înconjurul lumii.

Veniturile generate în cele două zile de expoziție vor contribui la susținerea refugiaților. În condițiile în care cifrele de până acum ne arată că peste 3 milioane de ucraineni au fost nevoiți să-și părăsească țara. Banii vor fi direcționați către Asociația O Masă Caldă, ajutând astfel la susținerea centrului de refugiați aflați în tranzit în Gara CFR Cluj-Napoca.

ÎNTREAGA LUME URMĂREȘTE ȘI SUNTEM ȘOCAȚI DE CEEA CE VEDEM CĂ SE ÎNTÂMPLĂ ÎN UCRAINA. CU TOȚII EXISTĂM ÎMPREUNĂ PE ACEASTĂ PLANETĂ MICĂ ȘI FRAGILĂ ȘI TREBUIE SĂ FIM LIBERI SĂ TRĂIM ÎNTR-O SOCIETATE CORECTĂ ȘI DREAPTĂ. SPER CĂ OPERA DE ARTĂ POATE AJUTA LA STRÂNGEREA DE FONDURI PENTRU A SPRIJINI OAMENII CARE FUG DE ACEST CONFLICT ȘI CĂ VA TRANSMITE UN MESAJ DE PACE. #THEWORLDSTANDSWITHUKRAINE – TRANSMITE LUKE JERRAM, CREATORUL LUCRĂRII

Fiecare donație făcută de către clujeni va reprezenta un real sprijin pentru cei aflați în nevoie, în această perioadă dificilă. În plus, cetățenii ucraineni vor avea parte de acces gratuit, în speranța că le vom putea aduce măcar câteva momente de bucurie.

Donațiile se vor putea face doar în zona special marcată și amenajată cu expoziția GAIA. Accesul în Grădina Botanică se face doar cu achitarea biletului de intrare, bani care revin Grădinii Botanice. Detalii despre prețurile biletelor sunt disponibile aici.

Sursa: clujlife

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page