3 mai – Pâine și Mâine
3 mai – Pâine și Mâine

3 mai – Pâine și Mâine

Miercuri, 03 mai 2023, ora 18:00, Magic Puppet, b-dul Eroilor, nr. 16

Intrarea liberă

Patru artiști îndrăgiți ai Clujului se întâlnesc pentru un moment unic și emoționant, ce dorește să scoată la suprafață poveștilor copiilor care locuiesc în medii defavorizate, dar care, asemenea oricăruia dintre noi, au dreptul la educație.

  • Au dreptul la un viitor mai bun.
  • Au dreptul la o carieră.
  • Chiar dacă părinții nu știu să îi ajute la teme.
  • Chiar dacă locuiesc la kilometri buni față de primul drum asfaltat.
  • Chiar dacă poate, o masă caldă, primită la școală, ar fi singura mâncare pe o zi întreagă.

Scopul evenimentului?
Organizația World Vision România dorește să implementeze „Pâine și Mâine” și în comuna Băișoara. „Pâine și mâine” este un program zilnic de after-school prin care copii din clasele P-IV beneficiază de o masă caldă și de ajutor la lecții și la recuperarea materiei, derulat de 7 ani în comunitățile marginalizate din satele României. În Băișoara, 50 de copii ar avea nevoie de acest ajutor pentru a-și continua studiile și chiar pentru a avea acces la suficientă mâncare zilnic. Este nevoie ca 3.200 de persoane să își redirecționeze 3,5% din impozit înspre acest ONG pentru a ajuta în total 100 de copii, printre care și pe cei din comuna clujeană.

Astfel, pentru a atrage atenția asupra importanței educației în viețile copiilor din medii defavorizate, artiștii clujeni le vor pune în scenă poveștile.

Te așteptăm la o seară plină de emoție, dar și educativă, alături de acești patru artiști iubiți ai Clujului, dar și alături de reprezentanți ai World Vision România.

Intrare liberă, însă îți recomandăm să rezervi un loc fie accesând următorul link https://forms.gle/6EcC5jcTBcsMvXGr6, fie sunând la numărul de telefon 0741751431.

Dacă nu reușești să ajungi la eveniment, dar ai vrea să te implici, poți dona 3,5% din impozit accesând acest link: https://bit.ly/3KwMAcr . Durează mai puțin de un minut!

Sursa: ilikecluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page