Iulius Mall şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei îi invită pe clujeni să descopere trecutul urbei lor, în cadrul unor expoziţii realizate într-un spațiu neconvențional. În luna aprilie, vor afla fascinantele poveşti ale bijuteriilor și accesoriilor din colecţia muzeului, iar în luna mai, istorii legate de moda din Transilvania.
„Vrem ca publicul să ne perceapă un fel de <<muzeul nostru de istorie>>, nu doar <<muzeul de istorie>>, deci să ne simțim parte din comunitate, cu un rol activ. Pe de altă parte, ne propunem să îl facem pe public să se simtă parte din istoria de zi cu zi a acestei comunități”, spune Geanina Simion, Șef Secție Marketing Cultural, PR & Educație Muzeală la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT). Instituţie cu care Iulius Mall Cluj a început, la finele anului trecut, un parteneriat prin care cele două entităţi îşi propun să aducă istoria şi, în special, poveştile colecţiilor singurului muzeu național al Clujului cât mai aproape de publicul din mall, prin intermediul expoziţiilor. „Publicul trebuie să-și cunoască istoria pentru a-și înțelege prezentul, trebuie să cunoască colecțiile muzeului pentru a ști care este <<tezaurul>> comunității sale, trebuie să cunoască ultimele descoperiri arheologice, să știe că istoria încă se scrie. Să știe, în primul rând, că, în acest oraș, există un Muzeu Național de Istorie a Transilvaniei, singurul muzeu național al Clujului, cu un patrimoniu extrem de bogat, care acoperă toate epocile. 450.000 de piese care constituie al doilea cel mai bogat patrimoniu din țară. Și, cunoscând toate acestea, poate va fi curios să vină la muzeu să le și vadă, prin intermediul expozițiilor”, a declarat Geanina Simion.
De vineri, 1 aprilie 2022, publicul din Iulius Mall Cluj este invitat să viziteze expoziţia „Podoabele timpului (I)”, care îşi propune să etaleze frumusețea perenă a bijuteriilor, prezentând, în imagini din colecția muzeului și cu ajutorul poveștilor, aproape 7.000 de ani de istorie a podoabelor, de la cele mai vechi până la cele din epoca modernă. Bogata colecție de bijuterii și accesorii a MNIT este expusă selectiv și virtual, în funcție de spectaculozitatea obiectelor, dar și a diversității informațiilor care stau în spatele acestora. Multe povești sunt rezultatul cercetărilor arheologice desfășurate de-a lungul timpului de specialiștii muzeului, descoperiri de senzație care au pus la încercare cunoștințele și puterea de deducție a arheologilor și au aprins, în același timp, imaginația publicului pasionat.
În luna mai, la Iulius Mall este programată continuarea acestei expoziţii cu una dedicată diverselor veșminte, din colecțiile MNIT, folosite de-a lungul istoriei. „Prezentarea pe panouri a unei istorii legate de moda din Transilvania aduce informații valoroase, tocmai pentru că, la MNIT, nu au fost expuse, deodată, toate aceste textile. Unele au făcut parte din anumite expoziții temporare, dar altele nu au fost expuse, deci publicul nu a avut unde să le vadă. La fel s-a întâmplat și cu bijuteriile. Este o ocazie unică pentru public să vadă piese din colecțiile MNIT, pe care nu le-au putut vedea până acum nici măcar în expoziții”.
În luna iunie, clujenii vor fi invitaţi să afle cum prind viață artefactele descoperite în diverse situri şi să îşi facă o imagine a ceea ce înseamnă munca de restaurare. Primul parteneriat între Iulius Mall Cluj şi MNIT a avut loc la finele anului trecut și a surprins o istorie a Crăciunului la Cluj-Napoca, urmat de expoziţiile „Romeo şi Julieta de la Cluj – o iubire care a devenit istorie” şi ”Grația și feminitatea din vremurile de demult”. Toate acţiunile s-au bucurat de interes din partea publicului. „Reacţiile au fost în genul <<Wow. Nici nu am știut!”>> De uimire, în primul rând. Mai ales în ce privește expoziția din luna februarie, cu descoperirea mormântului cuplului „Romeo și Julieta de la Cluj”. Publicul este extrem de avid de senzațional, de descoperiri. Cu siguranță vor fi <<wow>> și următoarele expoziții. Bijuteriile sunt minunate, iar felul în care sunt executate cele vechi este absolut uimitor. Practic, ar putea concura cu cei mai buni designeri contemporani de bijuterie”, spune specialistul de marketing al muzeului.
Iulius Mall a fost ales ca destinaţie a acestui proiect al MNIT datorită deschiderii manifestate de-a lungul timpului faţă de evenimente culturale, precum şi datorită publicului numeros care îi calcă zilnic pragul. „Am căutat spații neconvenționale, dar cu trafic, cu posibilitate de display, pentru a aduce istoria cât mai aproape de public. Iar spațiile de care dispun Iulius Mall și Iulius Parc sunt extrem de interesante în acest sens. În plus, am fost implicată în diverse alte colaborări culturale cu Iulius Mall și am observat deschiderea pe care o are față de cultură, respectiv dorința de a completa oferta de produse cu o ofertă culturală”.
Expoziția „Podoabele timpului (I)” poate fi vizitată la etajul Iulius Mall Cluj, în perioada 1 – 30 aprilie 2022.