Accesul cu animele de companie va fi permis în Primărie și în instituțiile publice subordonate
Accesul cu animele de companie va fi permis în Primărie și în instituțiile publice subordonate

Accesul cu animele de companie va fi permis în Primărie și în instituțiile publice subordonate

Consilierii locali au aprobat la ședința din 5 septembrie un proiect de hotărâre care aduce un nou regulament local în acest sens.

Regulamentul prevede obligații detaliate pentru deținătorii de animale (Articolul 11):

  • Prezentarea carnetului de sănătate la cererea personalului instituțiilor publice, care să ateste vaccinarea și deparazitarea, iar pentru animalele de terapie și câinii utilitari, documentele de certificare de la instituții sau specialiști recunoscuți.
  • Respectarea confortului publicului și siguranței: animalele nu trebuie să deranjeze publicul, personalul sau alte animale.
  • Supravegherea permanentă a animalelor pentru a preveni incidentele.
  • Kit minim de igienă: proprietarii trebuie să dețină pungi și șervețele pentru eliminarea imediată a deșeurilor produse de animale.
  • Repararea daunelor produse de animale asupra bunurilor instituțiilor.
  • Respectarea prevederilor regulamentului în toate situațiile.

De asemenea, nerespectarea regulamentului prin care stăpânul se asigură că „animalele nu-și satisfac necesitățile fiziologice în sediile Primăriei Cluj-Napoca sau ale instituțiilor publice de interes local, să dețină asupra lor kit de igienă compus din pungi și șervețele, să colecteze și să elimine de îndată deșeurile produse de animale dacă va fi cazul” se consideră contravenție, iar stăpânul riscă amendă sau amendă contravențională de la 400 la 600 de lei.

„E un proiect de suflet. Cred că această afirmație, care spune că un oraș prietenos cu animalele de companie este inclusiv un oraș mai prietenos cu oamenii, răspunde unei nevoi sociale din orașul nostru. Sunt peste 54.000 de proprietari de animale de companie în municipiul Cluj-Napoca. Animale de companie nu mai sunt un moft, sunt o realitate, fac parte din viața noastră. Dumneavoastră le veți dezbate și aproba, să creăm cel mai bun regulament în care, pe de o parte, deschidem ușile primăriei pentru animale de companie, dar, de același timp, ne asigurăm că dreptul tuturor cetățenilor este respectat în egală măsură”, a explicat primarul Emil Boc la ședința din 5 sempembtie. 

Încadrul discuțiile din Consiliu Local s-au făcut mai multe amendamente. Cele impuse de comisia juridică și amintite deja s-au adoptat. Consilierul local REPER, Adela Șpaimoc  a propus ca proprietarii care vin cu animale în Primărie să prezinte și dovada în cartenul de sănătate că acestea sunt sterilizate. Propunerea nu a fost acceptată, mai ales că pentru câinii de rasă nu există prevederi legale privind sterilizarea

Consilierul PSD, Aurelia Cristea, a ceru ca câinii periculoși să nu aibă acces în sediile administrației locale chiar dacă au botniță. „Nu înțeleg necesitatea adoptării acestui regulament inclusiv pentru câinii periculoși din categoria 2 și de luptă. Înțeleg că trebuie să poarte botniță, dar este necesar să venim cu ei în instituții publice?”, a arătat Aurelia Cristea.

„În regulament scrie că este interzis accesul în instituții cu câini periculoși de categoria 1. Cei din categoria 2 nu fac parte dintre cei care să ne înspăimânte. Articolul există tocmai pentru a proteja cetățenii fără a restricționa excesiv iubitorii de animale.”, a explicat Dan Tarcea în cadrul dezbaterilor.

Propunerea făcute de Aurelia Cristea a fost supusă la vot și a fost întrunit 19 voturi pentru, astfel că accesul câinilor din categoria 2  va fi interzisă în sediile Primăriei.

Potrivit noului regulament adoptat de Consiliul Local, câinii trebuie să fie ținuți în permanență în lesă scurtă de maxim 1,5 metri, iar pisicile într-o cușcă/geantă/rucsac de transport corespunzător/corespunzătoare. Animalele trebuie să fie sănătoase, curate și să nu prezinte semne de boală contagioasă sau paraziți externi. Numărul animalelor prezente simultan în sediile Primăriei Cluj-Napoca poate fi limitat în funcție de gradul de ocupare al spațiului și de dimensiune. De asemenea, personalul din Primăria Municipiului Cluj-Napoca și din instituțiile publice de interes local trebuie să asigure recipiente/vase/boluri cu apă potabilă pentru animale.

Sursa: actualdecluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page