Activități recreative, consiliere psihologică și profesională pentru refugiații ucrainieni ajunși în Cluj
Activități recreative, consiliere psihologică și profesională pentru refugiații ucrainieni ajunși în Cluj

Activități recreative, consiliere psihologică și profesională pentru refugiații ucrainieni ajunși în Cluj

Asociația 11even vine în sprijinul refugiaților ucraineni și persoanelor migrante prin intermediul unor abordări pluridisciplinare, dezvoltate în cadrul proiectului Cluj for Ukraine, alături de cei de la În Stare de Bine și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

„În prezent, orașul Cluj-Napoca găzduiește aproximativ 1000 de refugiați din Ucraina, cărora li se adaugă alte zeci de persoane migrante care tranzitează orașul. Pe parcursul următoarelor 10 luni, cel puțin 500 de persoane refugiate aflate în tranzit sau stabilite în județul Cluj vor fi implicate în mai multe tipuri de activități individuale și de grup, gândite să stimuleze crearea unei autonomii emoționale și sociale, atât de necesare în situații vulnerabile de criză”,

se arată într-un anunț al ONG-ului În Stare de Bine.

Activitățile vor cuprinde următoarele:

  • Consiliere psihologică și managementul emoțional al traumei pentru adulții și copiii ucraineni refugiați din calea războiului;

  • Acces la experți și instrumente adecvate pentru stimularea integrării refugiaților în comunitatea locală, prin intermediul unor sesiuni de informare, sesiuni practice de consiliere juridică, dar și prin acces la programe de educație pentru copiii și adolescenții refugiați, acces la programe de învățare a limbii române, sesiuni de informare cu privire la ocuparea unui loc de muncă și acces la alte tipuri de servicii care răspund altor nevoi specifice, punctuale;

  • Acces la evenimente recreative în aer liber și la câteva întâlniri gastronomice cu specific ucrainean și românesc, dar și la evenimente sportive și culturale găzduite de Treepi, un loc aflat la aproape 1000 m altitudine și la mai puțin de o oră de Cluj-Napoca.

„Pornind de la aceste nevoi, oferim încă din luna martie, prin intermediul unor psihoterapeuți specializați, sesiuni gratuite de terapie pentru femei și copii și, pe de altă parte, creăm contexte sociale în care comunitatea de ucraineni stabilită în Cluj să se integreze cât mai bine în societatea clujeană. De asemenea, lucrăm activ în a-i ajuta pe ucrainenii adulți să devină autonomi și să-și găsească un loc de muncă, conectându-i cu oferte locale în diferite domenii. Atât din relatărilor psihoterapeuților, cât și a beneficiarilor, observăm schimbări în nivelul de încredere al femeilor care au trebuit să-și lase în urmă viața normală de dinaintea războiului. Încep să privească cu optimism către viitor și multe dintre aceastea simt că fac parte deja din comunitatea care-i găzduiește. Suntem abia la un semi-început de drum, pentru că ne-am propus să facem mult mai mult bine, în special pentru femeile și copiii ucraineni, lucruri despre care vă vom ține la curent”

precizează cei de la Asociația 11even.

Proiectul Cluj for Ukraine este derulat în perioada iunie 2022 – martie 2023 de către Asociația 11even, finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Sursa: Cluj24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page