Bilanțul administrativ al Clujului. Ce proiecte vor fi finalizate și cu ce fel de proiecte începe anul 2023.
Bilanțul administrativ al Clujului. Ce proiecte vor fi finalizate și cu ce fel de proiecte începe anul 2023.

Bilanțul administrativ al Clujului. Ce proiecte vor fi finalizate și cu ce fel de proiecte începe anul 2023.

În pofida greutăților cauzate de războiul din Ucraina și a creșterii cheltuielilor legate de energie și gaze, dar și a materialelor de construcții, reprezentanții Primăriei apreciază anul 2022 drept unul „reușit”, cu importante lucrări finalizate. În 2023 o serie de proiecte, precum pietonalizarea străzii Kogălniceanu, vor fi realizate, iar altele vor înregistra un avans considerabil.

Anul 2022 a fost plin de provocări pentru clujeni, cu creșteri de prețuri și o inflație majorată la aproape 17%. Costurile mari pentru energie și gaze, dar și pentru coșul zilnic de consum reprezintă un motiv de îngrijorare, context în care românii încearcă să economisească cum pot. 

Și Primăria Cluj-Napoca a întâmpinat greutăți în concretizarea unor proiecte, din cauza creșterii cheltuielilor la materialele de construcție, situație în care un șir de proiecte au fost actualizate prin noi alocări bugetare.

Edilul Emil Boc a apreciat efortul administrativ din acest an drept unul „reușit”, cu o serie de obiective de investiții încheiate, dar și cu proiecte ce urmează să înregistreze un avans decisiv în 2023. 

Acum, pe final de an, pot să spun că este un an reușit din punct de vedere administrativ, chiar dacă greutățile sunt majore. Ieșim dintr-o pandemie și intrăm într-un război. Cu creșteri masive legate de prețurile la utilități, cu o majorare a costurilor la căldură în școli, cu creșterea greutăților legate de transportul public, și de greutățile cetățenilor din viața de zi cu zi. La începutul anului nu ne-am așteptat să avem un război la graniță, să avem aceste explozii ale prețurilor și care, inevitabil, se regăsesc în greutăți ale bugetului, din perspectiva creșterii prețurilor la materiale, a costurilor lucrărilor, a majorării valorii contractelor, bani ce trebuie suportați în bună parte din bugetul local,

 a explicat edilul Emil Boc în cadrul unei intervenții la televiziunea publică regională. 

Obiective finalizate în 2022

  • Modernizarea Bulevardului 21 Decembrie 1989
  • Baza sportivă La Terenuri
  • Creșa Meziad – 90 de locuri.
  • Turnul Pompierilor – lucrările începute în 2018 au fost încheiate în decembrie 2022.
  • Modernizarea scuarului Operei Naționale din Cluj – „Lucrarea din fața Teatrului Național a fost finalizată, iar Parcul Ștefan cel Mare va fi finalizat până la sfîrșitul anului, pentru a oferi clujenilor un nou spațiu verde de calitate”, a declarat Emil Boc. 
  • Podul Porțelanului  – obiectiv aflat în prezent pe ultima sută de metri de realizare și care „va fi dat în folosință până la sfârșitul anului”, potrivit autorităților.
  • Pădurea Clujenilor – „Am terminat, de asemenea, și Pădurea clujenilor, proiect care este în procedură de recepție, pentru că mai sunt multe lucruri de corectat, dar ea este funcțională, această lucrare administrativă”, a explicat primarul Boc referitor la problemele semnalate la acest proiect după finalizarea lucrărilor. 

Obiective care se realizează în 2023

Proiecte multianuale

  • Centura Metropolitană – primul tronson din centură, licitat în ianuarie 2023. Tronsonul vizează conectarea Clujului cu viitorul Spital Regional de Urgență. 
  • Trenul Metropolitan – „Proiectul este gata. Urmează obținerea avizelor. Cel mai importnt aviz e cel de la CFR”, a explicat primarul Boc.
  • Metrou – rezultatele licitației sunt așteptate în ianuarie 2023. 
  • Pasajul de la Tăietura Turcului – Procedura de licitație este încheiată, se așteaptă semnarea contractului până la finalul anului. Proiectarea este programată în prima jumătate a anului viitor, plus execuția ulterioară. Întregul proiect trebuie finalizat până în anul 2026.
  • Conectarea Clujului la Autostrada Transilvania – licitație la începutul lui ianuarie 2023. 

Acum toate procedurile administrative au fost încheiate, ieri au trecut hotărârile de Guvern care vizează exproprierile. Urmează reglementarea ultimelor aspecte tehnice, la București, cu detaliile tehnice de executare a lucrărilor și autorizația de construcție. Sunt proiecte importante, la care am lucrat anul acesta și am ajuns în faze extrem de avansate de implementare,

 a explicat edilul Emil Boc.

Bugetul Clujului pentru 2022 a fost de 2.148.607.224 lei (434.483.393 euro), în ușoară creștere față de anul anterior.

Sursa: monitorulcj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page