Poate că nu știu, dar și ei pietonii sunt participanţi la trafic şi trebuie să respecte regulile general valabile pentru toți. Numai că unii uită asta și au impresia că sunt pe tarlaua din spatele casei. Sau că sănătatea și securitatea lor fizică e responsabilitatea supremă a șoferilor. De asta o apucă pe carosabil pe unde se poate!
Îi întâlnești mai ales când traversează strada. Roșu sau verde, indicativul colorat al semaforului nu prea are importanță pentru ei. Sunt cu câteva secunde mai șmecheri decât fraierii care așteaptă să treacă mașinile. Sau e categoria aia de pietoni care trec la zeci de metri de zebră și zbiară ofuscați la șoferii care îi claxonează. De asigurarea la trecerea de pietoni chiar pe culoare verde nu mai discut. Acolo e care pune primul piciorul pe zebră. Să ne ferească Cerul de vreun șofer întârziat care uită că trece pe culoarea roșie!
Ce e foarte grav, mai nou, prin Cluj și probabil prin marile orașe, nerespectarea regulilor de circulație se învață de la vârste fragede. Am remarcat în nenumărate rânduri părinți care se strecurau printre mașini de mână cu copiii, într-un slalom ce poate deveni sinucigaș. Zebra, care se afla ceva mai încolo, e un punct prea îndepărtat pentru părintele agitat și aglomerat care nu pare să nu sesizeze că exercițiul său civic se manifestă cu putere de exemplu pentru cei mici.
Nu toți pietonii sunt la fel cum nu toți șoferii sunt la fel. Dar toți trebuie să cunoască regulile de circulație. Pentru că România e prima când vine vorba de accidentele provocate din culpa pietonilor!