Regele Carol al II-lea, viitorul rege Mihai şi regina Maria vor fi prezentaţi în fotografii inedite făcute cu ocazia vizitei lor în Cluj în 1930, în cadrul unei expoziţii fotodocumentare „Casa Regală, la pas prin oraşul comoară”.
Vernisajul acestei noi expoziții va avea loc vineri, 3 iunie 2022, în incinta Galeriilor Făclia.
„Asociaţia Vechiul Cluj, Ziarul Făclia şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România vă invită la vernisajul expoziţiei fotodocumentare ‘Casa Regală, la pas prin oraşul comoară’. (…) Expoziţia prezintă fotografii care nu au mai fost până acum accesibile publicului, realizate în octombrie 1930, în timpul vizitei la Cluj a Regelui Carol al II-lea. Acesta a fost însoţit de fiul său, Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai, fratele său, Principele Nicolae şi de mama lor, Regina Mamă Maria. Vizita a fost prilejuită de aniversarea unui deceniu de la înfiinţarea Universităţii Regele Ferdinand I. Clişeele au fost digitalizate cu ajutorul Şcolii de Fotografie Ciorchi”, se arată într-un comunicat trimis miercuri de organizatorii expoziţiei.
La eveniment vor fi prezenți și directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Tudor Sălăgean, cercetătorul ştiinţific Ana-Maria Stan de la Muzeul de istorie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, fotograful Petru Dimoff şi curatorul expoziţiei, Cosmin Puriş.
Sursa: Agerpres