Cinema Mărăști va fi reamenajat

Va deveni un spațiu modern și „verde”

Astfel, în urma modernizării, cinematograful va deveni „un centru de cartier modern, verde”, spune Boc.

„Cinema Mărăști, un punct cultural plăcut și frecventat de clujeni, va fi reamenajat la rigorile actuale ale unui spațiu public. Ideea de a transforma terasa cinematografului și amfiteatrul adiacent în zone verzi, multifuncționale, va integra mult mai bine întregul areal în viața comunității clujene.

Scopul intervenției este integrarea elementelor exterioare într-un ansamblu prielnic pentru relaxare. Concret, obiectivul investiției constă în lucrări de amenajare a acoperișului cu destinație de acoperiș verde și a amfiteatrului ca element întregitor al zonei multifuncționale. Prin aceste lucrări, se vor diversifica practic activitățile pe care Centrul de Cultură Urbană le poate oferi locuitorilor din cartierul Mărăști.

Amenajarea va atrage nu doar iubitorii cinematografiei, ci și persoane și organizații care doresc să desfășoare diverse activități sociale, culturale sau recreative în aer liber”, a transmis primarul Emil Boc.

Foto: Facebook Emil Boc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *