Clujul cu flori 2022
Clujul cu flori 2022

Clujul cu flori 2022

Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului dă startul celei de-a șasea ediții „Clujul cu flori’’.

Cea de șasea ediție „Clujul cu flori”, mișcare inițiată de Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului, se va derula în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2022, timp în care locuitorii județului sunt invitați să participe la transformarea orașului într-un spațiu mai plăcut vederii prin decorarea ferestrelor, balcoanelor și grădinilor cu flori. Munca lor va fi răsplătită de Asociație prin premierea celor mai deosebite proiecte florale.

„Cei doi ani de pandemie au afectat oarecum proiectul nostru prin scurtarea perioadei lui de derulare, dar ne bucurăm să revenim anul acesta la forma lui extinsă, așa cum am gândit-o la înființare. Bucuria ne este cu atât mai mare cu cât am observat că inițiativa noastră a avut ecou în rândul clujenilor, dovadă stând an de an numărul tot mai mare de amenajări florale înscrise în concurs. Suntem pe drumul cel bun și credem în continuare că Clujul poate deveni un oraș al florilor cu ajutorul tuturor locuitorilor lui, fie că sunt cetățeni simpli, fie companii sau instituții publice’’,

a spus Gergely Balázs, președintele Asociației pentru Înfrumusețarea Clujului.

Toți cei care doresc să participe la concurs își pot înscrie proiectele pe site-ul www.orasulfrumos.ro sau pot trimite imagini cu amenajărilor lor peisagistice în mesaj privat pe paginile de Facebook (română, maghiară) ale proiectului: www.facebook.com/clujulcuflori și www.facebook.com/viragos.kolozsvar.

Premiile care se vor acorda anul acesta vor recompensa:

  • cea mai frumoasă fațadă de casă / instituție publică / companie;
  • cea mai frumoasă fereastră;
  • cel mai frumos balcon;
  • cea mai frumoasă grădină / curte / spațiu verde din fața blocului;
  • cea mai frumoasă grădină urbană de plante aromatice și legume sau fructe;
  • cel mai frumos proiect floral din județul Cluj.

De asemenea, Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului va oferi un premiu special, la fel ca în fiecare an.

Desemnarea proiectelor câștigătoare se va face în prima jumătate a lunii octombrie. Criteriile de jurizare vor ține cont în special de amplasarea, cromatica și formele în care au fost aranjate florile, diversitatea florilor folosite și maniera în care acestea se armonizează cu mediul în care au fost amplasate.

Inițiativa „Clujul cu flori” aparține Asociației pentru Înfrumusețarea Clujului, o asociație ale cărei rădăcini se întind mult în trecutul Orașului Comoară (anii 1880-1890) și de numele căreia se leagă proiecte importante, precum gestionarea spațiului verde din jurul grupului statuar Matia Corvin din Piața Unirii, dezvoltarea Parcului Central sau amenajarea Cetățuii. Înființată în 2017, Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului readuce la viață scopurile vechii organizații și își propune să contribuie la crearea unui spațiu vital sănătos, plăcut, de bun-gust și estetic cu ajutorul și cu participarea activă a cetățenilor urbei. Fondatorii Asociației doresc ca Clujul să fie nu numai un oraș modern în sensul de azi al cuvântului și plin de posibilități, ci și unul care corespunde standardelor occidentale în ceea ce privește esteticul și frumosul.

Proiectul „Clujul cu flori” este finanțat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și de Bethlen Gábor Alap din Ungaria.

Sursa: cluj.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page