Daniel David: Reforma din educație și „Pactul pentru Deceniul Educației-Cercetării”: ce înseamnă pentru bugetul din 2026

Fostul ministru al Educației și Cercetării , Daniel David explică pe larg pe blogul său personal ce presupune, în contextul pregătirii bugetului de stat pentru 2026, reforma sistemului de educație și cercetare și angajamentele asumate prin „Pactul pentru Deceniul Educației-Cercetării”. Întrebarea esențială: vor crește sau nu finanțările pentru aceste domenii?! Rectorul Universității Babeș Bolyai explică evoluția bugetelor din 2025 (anul în care Educația a a avut cel mai mare buget în termeni nominali și unul dintre cele mai mari bugete prin raportare la PIB, din cel puțin ultimele două decenii), criticile și confuziile apărute în spațiul public, dar și schimbarea de paradigmă propusă pentru sistem — de la modul de organizare al școlilor și normelor didactice până la regândirea burselor și a finanțării cercetării. Analiza arată că reformele structurale adoptate în 2025 pot crea premisele unei finanțări mai eficiente și ale unei creșteri susținute în următorul deceniu, cu condiția ca noile reguli să fie aplicate consecvent și sprijinite financiar.

“I. INTRODUCERE

Sunt întrebat frecvent în aceste zile în spațiul public, când se lucrează la bugetul de stat, despre bugetul educației și cercetării pe anul 2026, prin prisma Reformei QX și a „Pactului pentru un Deceniu al Educației-Cercetării”  – ex. dacă se va aplica ceva din prevederile acestuia. Pentru a nu da răspunsuri multiple și fragmentate, iată cum văd eu lucrurile prin prisma a ceea ce a fost, fără a discuta cu colegii din minister sau cu factorul politic, adică cu cei care au astăzi deciziile (nu ușoare!). Asta este cum am gândit eu lucrurile, în acord cu viziunea mea (QX), fără a pretinde că este singura soluție.

Simplu și direct spus, anul 2025 a fost anul în care educația a avut cel mai mare buget în termeni nominali și unul dintre cele mai mari bugete și prin raportare la PIB, din cel puțin ultimele două decenii (de când am avut date sigure și disponibile pentru analiza de față). Știu că, în furtuna necunoașterii și/sau a unor distorsiuni de anul trecut (unele intenționate, multe probabil neintenționate), acest lucru poate mira pe mulți. Asta pentru că una dintre narațiunile majore de anul trecut a fost că după măsurile fiscal-bugetare din legea 141/2025 „…educația a sărăcit masiv”. Îngrijorarea mea, ca om atent la bunul simț comun, era că se susținea, pe de altă parte, și că măsurile luate „…au dus la economii minore”. Într-o abordare rațională și de bună credință, „A” și „non-A” nu pot fi adevărate în același timp și sub același raport, mai ales prin referire la educație-cercetare, cel mai mare sistem bugetar. Din păcate, ne-am învățat însă să exagerăm uneori negativul până acolo încât nici când este adevărat nu mai este uneori credibil. Așadar, este adevărat că, în 2025, bugetul educației nu a fost cât ar fi putut să fie de mare dacă nu apărea criza fiscal-bugetară, dar, așa cum am spus, a fost cel mai mare buget în termeni nominali și unul dintre cele mai mari și prin raportare la PIB, din cel puțin ultimele două decenii.

În plus, când vorbim despre buget, am văzut de-a lungul anilor multe neînțelegeri și distorsiuni, unele voluntare, făcute cu scopul de a prezenta o realitate dorită, altele involuntare, de bună-credință, derivate poate din neștiință, adesea pentru că nu se defineau termenii. Vorbim despre bugetul educației/cercetării inițial aprobat la început de an (și/sau actualizat)? Raportat la un PIB estimat la început de an? Vorbim despre execuția bugetară în educație/cercetare la sfârșit de an? Raportată la un PIB real în acel an? Vorbim doar de bugetul educației/cercetării derulat prin minister sau și prin alte autorități cu responsabilități în educație/cercetare? Sigur că, dincolo de planuri și estimări, realitatea concretă în final este cea definită de execuția bugetară (câți bani s-au derulat în sistem), prin raportare la un PIB real. Eu cred că la realitate trebuie să fim mereu mai atenți când proiectăm un nou buget și/sau când analizăm longitudinal modul în care un sistem este tratat într-o țară.

Așadar, cum stau lucrurile pentru educație și cercetare în acest context?

II. EDUCAȚIE

BUGET

• Execuția bugetară în educație (fonduri derulate prin minister) la 31 decembrie 2025 a fost de aproximativ 54.757.000.000 de lei, prin raportare la un PIB 2025 de 1909.000.000.000 de lei, reprezentând 2,8%. Așa cum am spus deja, este cea mai mare valoarea nominală cel puțin din ultimele două decenii, iar prin raportare la PIB, se află pe a doua poziție, la distanță de aproximativ 0,11% față de anul 2024.
  • Ca răspuns la unele discuții publice, legate de faptul că execuția a fost în 2025 mai mică decât bugetul inițial, motivul principal este legat de regenocierea fondurilor PNRR, demarată de Guvernul României.
• Dacă socotim tot capitolul de învățământ (minister plus alte autorități), ajungem în 2025 la o sumă de aproximativ 82.492.000.000. de lei, cu cel mai mare procent din PIB din cel puțin ultimele două decenii – 4,32% (4,27% în 2024).

BUGET-SISTEM

• Dar modul de organizare paradigmatică a sistemului de educație la începutul anului 2025 angaja cheltuieli mult mai mari, astfel încât pentru a încheia anul cu salarii și burse, la rectificare, dincolo de bugetul inițial pe anul 2025 (mai mare ca cel din 2024), ar fi fost nevoie de încă aproximativ 2 miliarde de lei, bani care în condițiile de criză fiscal-bugetară nu erau disponibili.

VECHEA PARADIGMĂ A SISTEMULUI

• Până la creșterile salariale de după greva din 2023, salariile cadrelor didactice (și ale tuturor din sistemul de educație și cercetare) erau inacceptabil de mici, afectând și statutul social al acestora. Nici creșterile ulterioare nu au atins pragul promis și al rezonabilității (salariul mediu brut pe economie ca punct de start). Așadar, în mod natural, oamenii din sistem au căutat și mecanisme alternative de creștere a veniturilor. Într-adevăr, în vechea paradigmă, încercam să creștem veniturile oamenilor din sistem pe baza următoarelor mecanisme (intenții bune, care trebuie susținute, dar, după mine, cu mecanisme ineficiente educațional și financiar, care trebuie schimbate):
  • Existența a unui număr cât mai mare de norme libere la plata cu ora, care puteau fi luate apoi suplimentar de titulari, suplinitori sau de alți specialiști din afara sistemului de educație. Aceste norme nu rezultau însă doar dintr-un mecanism sănătos de creștere a numărului de copii – în condițiile în care tendința generală în ultimii ani a fost ca numărul de copii să nu crească (dimpotrivă) -, ci și din fragmentări de clase, școli și degrevări de normă, demersuri care în timp afectează negativ actul educațional.
    • Fragmentarea de școli a dus la situații în care aveam unități școlare cu personalitate juridică (și structura administrativă asociată) cu un număr foarte mic de copii (ex. sub 10 copii), dar care avea toată structura de norme didactice necesare (fără însă a putea susține, totuși, suficiente norme de titulari). În plus, în loc să organizăm, spre exemplu, o clasă cu 29 de copii într-o școală, se organizau două clase (cu 14 și 15 copii) în două școli diferite, uneori aflate în proximitate fizică, dublându-se astfel numărul de ore.
    • Fragmentarea de clase a dus la diverse anomalii:
      • Existau clase de a VIII-a cu un număr între 1-7 copii.
      • În loc să se organizeze o clasă cu 29 de copii, se organizau două clase (cu 14 și 15 copii) în aceeași școală, dublându-se astfel numărul de ore.
    • Degrevările de normă au eliberat ore care erau plătite oarecum de două ori: deși norma era degrevată de câteva ore, aceasta era plătită ca și cum ar fi fost întreagă, iar orele degrevate trebuiau plătite din nou celor care le acopereau (uneori, la plata cu ora, chiar către aceeași persoană care s-a degrevat). Degrevările vizau și funcțiile de conducere și profesorii cu vechime (ex. inițial 25 de ani, iar ulterior chiar 15 ani prin legea 198/2023), lucruri justificabile administrativ și/sau educațional, dar insuficient de bine gândite financiar.
  • Creșterea valorii plății cu ora, prin raportarea salariului și timpului de lucru doar la orele de predare (ex. 18/săptămână), nu la timpul total de lucru pentru care se primește salariul (ex. 40 de ore pe săptămână).
  • Meditațiile au crescut la un nivel prea mare, pentru a se putea argumenta și buna funcționare a procesului educațional standard.
  • Bursele în preuniversitar erau tot mai numeroase, lucru bun în sine, dar nu aveau repere educaționale adecvate (4,7 miliarde de lei preconizate în 2025):
    • Bursele de merit au devenit diluate –prin stabilirea procentului de 30% din numărul de elevi dintr-o clasă care primesc acest tip de bursă în anul 2023/2024, s-a ajuns ca și elevi de nota 5 să obțină astfel de burse, iar apoi, prin creșterea neobișnuită a numărului de medii de minimum 9,50, a fost posibil să se ajungă la procente de peste 50% din elevii dintr-o clasă care au obținut bursă de merit.
    • Bursele de reziliență erau categorii reziduale ale celor de merit – spre exemplu, cu notele 6 sau 7 puteai sau nu lua bursă de reziliență, în funcție de ce rămânea după alocarea burselor de merit (prin combinația 30% + media minimă de 9,50).
    • Bursele olimpice nu aveau în spate o reformă a olimpiadelor, care să ne asigure că premiile în baza cărora se luau apoi bursele se obțineau după o selecție riguroasă, doar în cadrul unor olimpiade relevante.
    • La un moment dat, în jur de 70% dintre elevi aveau cel puțin un tip de bursă, dar cu tot efortul financiar, nu s-a observat un efect important al acestor burse în performanta școlară la examenele naționale.
  • Despre bursele studenților am vorbit aici.

NOUA PARADIGMĂ A SISTEMULUI

• Reorganizarea paradigmatică a educației pe baza legii 141/2025 și a unor măsuri QX subsecvente, la mijlocul anului 2025, a făcut să nu mai avem nevoie de cele 2 miliarde de lei. Cred că noua paradigmă, dacă este implementată până la capăt, cu susținere financiară adecvată, poate contribui mai bine la reducerea abandonului școlar și a analfabetismului funcțional și la o creștere a eficienței educaționale, inclusiv la o mai bună calitate a vieții oamenilor implicați în acest sistem. Dacă nu facem asta, accentuarea practicilor bazate pe vechea paradigmă ne poate pune la risc educațional (analfabetism funcțional) și financiar, cu implicații negative asupra securității țării și cu riscul de a eșua ca societate în obscurantism. Noua paradigmă are următoarele idei, care pot susține și venituri mari, dar și eficiență educațională și financiară:
  • Profesorii trebuie plătiți mai bine. Dar pentru asta salariul de start trebuie să fie în educație salariul mediu brut pe economie, care crește apoi în funcție de vechime și grade didactice, ceea ce va crește apoi și valoarea plății cu ora, dar, mai important, nu va mai pune o presiune pentru crearea artificială de norme libere la plata cu ora pentru creșterea veniturilor. Așa cum am mai spus public, la asta se pot adăuga apoi creșteri diferențiate, în funcție de performanță (în olimpiade/progres/incluziune). Așa cum am spus de la numirea mea ca ministru, asta trebuie să fie lupta principală a oamenilor din sistem, alături de sindicate și minister!
  • Plata cu ora trebuie să fie un mecanism excepțional, normele trebuind să fie în mod normal acoperite de profesori titulari și suplinitori. De aceea, reducerea normelor vacante la plata cu ora la aproximativ jumătate (din cele aproximativ 30 000 existente în 2025) am considerat-o și o decizie de modernizare, mai ales că niciun contract de muncă aflat în derulare nu a fost oprit. Așa cum am menționat public, s-au eliminat astfel aproximativ 14 000 de norme libere de contract, prin redistribuirea acestor ore în normele titularilor/suplinitorilor (așa copiii au și acces mai mare la profesori titulari/calificați).
    • Dincolo de necunoașterea sau dezinformarea din spațiul public, măsurile din legea 141/2025 nu au întrerupt niciun contract de muncă aflat în derulare. „Povestea” cu dispariția a zeci de mii de locuri de muncă se întâmplă de fapt cam în fiecare an în educație, atunci când contractele pe perioadă determinată în educație ajung la final pe parcursul verii, iar unele vor/pot fi reluate din toamnă, dar în funcție de numărul de copii/clase.
  • Pentru a asigura valoarea adecvată a plății cu ora, timpul de lucru trebuie definit explicit (ex. predare-evaluare / pregătire / activități administrative etc.), după repere OECD care există deja. Asta poate face plata cu ora și corectă (prin raportarea salariului la timpul total de lucru de 40 de ore/săptămână) și mai atractivă (prin includerea în plată a diverselor activități relevante), iar creșterea normei didactice poate susține fie argumentul pentru creșterea salarială de care vorbeam la început, fie reducerea diverselor tipuri de alte activități din timpul de lucru (ex. birocratic-administrative).
  • Comasările de școli și modificarea limitelor minime și maxime în clase,în repere educaționale OECD/UE, reprezintă un proces de modernizare, care reduce fragmentarea și poate apoi crește și calitatea actului educațional.
    • Spre exemplu, așa cum am mai spus, noile măsuri au dus la creșteri subunitare ale mediei numărului de copii în clasă (în 2025-2026 față de 2024-2025), iar relația dintre mărimea clasei și performanță, în ciuda a ceea ce ne spune o pedagogie de simț comun, nu este una directă, ci mediată/moderată de diverși factori (spre exemplu, clasele mari din urban pot avea performanță mai mare decât decât clase mai mici din rural, iar analiza privind performanța la testele PISA arată un efect mixt al mărimii clasei asupra performanței – vezi și AICI). Deși aceste măsuri sunt luate de factorii decidenți locali, nu de minister, în funcție de nevoile și resursele lor, ministerul trebuie să le monitorizeze și să intervină, pentru a preveni excese în comasări de unități școlare/organizarea de clase.
  • Bursele elevilor trebuie gândite educațional și susținute financiar (1) pentru a acoperi toate nevoile sociale (și aici am păstrat toate bursele sociale, pentru diverse categorii sociale afectate), (2) pentru a restabili meritul (am modificat procentul de la 30% la 15% – dar se poate depăși 15% dacă sunt mai mulți copii cu aceeași medie), (3) pentru a susține demersuri strategice (am menținut bursele în învățământul dual) și (4) pentru a redefini performanța olimpică (am inițiat, fără să finalizez, reforma olimpiadelor, dar am păstrat premiile pentru olimpici și posibilitatea de a intra la liceu/facultate fără examen, bursele trebuind regândite după încheierea reformei olimpiadelor).
  • Degrevările de normă pot continua,pe alocuri chiar cu procente mai mari, dar trebuie evitată posibila dublă finanțare. Degrevările pot viza nu doar orele de predare, ci și timpul total de lucru.

SUSȚINEREA NOII PARADIGME

• Odată stabilite aceste forme paradigmatice noi și după ce am obținut includerea educației-cercetării în Strategia Națională de Apărare a Țării ca domenii strategice (mai ales analfabetismul funcțional ca risc de securitate națională), am solicitat liderilor Coaliției să-și asume „Pactul pentru Deceniul Educației-Cercetării”, unde este specificat la un punct că timp de un deceniu bugetul care urmează trebuie să fie mai mare decât bugetul pe anul anterior în educație-cercetare. Educația are nevoie de mai mulți bani, mai ales acum că are paradigme sănătoase, care pot să crească justificat salariul, să dezvolte infrastructura, să susțină burse bine gândite educațional, să atace analfabetismul funcțional și să asigure calitatea educației. Miza pentru toți trebuie să fie noua paradigmă, dar pot înțelege că dacă nu este dusă până la capăt, așa cum am descris-o aici, lupta pentru reinstalarea unor mecanisme ale vechii paradigme poate fi la rândul ei justificată sindical. 
  • Este drept că discuția nu a tranșat dacă această creștere se referă la bugetul angajat la început de an, la execuția bugetară și doar la educația susținută prin bugetul ministerului sau la educația susținută prin întregul buget al învățământului în țară (care include și alte ministere și autorități).
• Renegocierea PNRR a creat premisa de a se mai păstra 1 miliard de euro în sistem, care, dacă se implementează adecvat, poate aduce modificări majore în sistemul de educație, favorizând și dezvoltarea noii paradigme.

III. CERCETARE (-DEZVOLTARE-INOVARE)

În cercetare (-dezvoltare-inovare / CDI), lucrurile sunt mai riscante. Deși, în 2025, bugetul a fost nominal cel mai mare de după Revoluția din 1989, prin raportare la PIB, se regăsește alături de anii cu cele mai mici valori. Asta atât în cazul bugetului derulat prin ministerul de specialitate, cât și în categoria generală de cercetare (care include și alte autorități). Deși am văzut că planul general este o creștere a bugetului CDI în 2026, lucru foarte bun, asta trebuie să vizeze nu doar fondurile PNRR/proiecte europene (mă bucur că angajamentul din 2025 pentru proiectul „Laserul de la Măgurele” este respectat), ci și titlul 55, unde se află susținerea cercetării naționale (competiții etc.), precum și corelarea salarială între CDI și învățământul superior.

În CDI, am demarat în 2025 cel mai important proces de redefinire a arhitecturii sistemului național de cercetare-dezvoltare-inovare – care implică evaluare și reorganizare –, care va avea nevoie, cel târziu din toamnă, în mod obligatoriu, de o infuzie financiară, pe care statul va trebui să o ofere, odată ce vom avea paradigme mai sănătoase, pentru a evita situația în care am putea deveni o colonie științifică. De asemenea, am finalizat cea mai mare competiție științifică de după Revoluția din 1989 – Centrele de Excelență-, cu implicarea unor evaluatori de top la nivel internațional, care are nevoie de finanțare, susținând prin implicarea unor unități diverse de cercetare-dezvoltare-inovare chiar procesul de reașezare a arhitecturii sistemului național de CDI. Așadar, dacă le facem bine, aceste două demersuri, aflate în relație structurală și funcțională, vor schimba din temelii, din toamnă, arhitectura și funcționarea sistemului național de CDI, deci trebuie susținute!

IV. ÎN CONCLUZIE: în 2025, educația și cercetarea s-au reformat profund sau se află în procesul de reformare, iar, sub presiunea crizei fiscal-bugetare, s-au reformat și repede (cum am mai spus, pe alocuri poate prea repede și trebuie să corectăm acolo unde este cazul, dacă este cazul). Dar avem acum, în general, paradigme mai sănătoase, care așteaptă susținere financiară! Într-adevăr, acum trebuie ca educația-cercetarea să se stabilizeze și să crească și sper ca liderii Coaliției să-și respecte angajamentul așa cum l-am discutat în cadrul „Pactului pentru un Deceniu al Educației și Cercetării” – un angajament verbal de onoare poate fi mai important decât o semnătură (pe care am mai văzut-o nerespectată în alte angajamente pentru educație-cercetare din anii trecuți).”,

a scris Daniel David pe blogul său personal.