USR lovește din nou! De data aceasta, în Cluj-Napoca, acolo unde Elena Lasconi, președintele USR și aspirant al celei mai importante funcții în stat, își face campanie de imagine în mod ilegal. Deși este de notorietate publică că legea interzice afișarea pe domeniul public al mesh-urilor cu caracter politic pe blocuri, clădiri sau alte spații decât panouri publicitare autorizate, iată că respectarea legii este doar un moft pentru doamna care se dorește a fi prezidențiabilă.
Deși USR și doamna Lasconi se erijează în “apostolii corectitudinii”, încalcă cu bună știință legislația, înțelegând să abordeze o campanie de imagine deșănțată, cu zeci de mesh-uri care, după modelul Bucureștean, hidoșesc și schimonosesc spațiul public. Probabil, doamna Lasconi va motiva că nu a avut cunoștință de reglementările locale care interzic aceste materiale dar să nu uite că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, ca să nu mai vorbim de o complicitate cu consilierii locali ai USR, care au obligația de a cunoaște aceste aspecte și de nu fi părtași la săvârșirea de acțiuni ilegale.
Doamna Lasconi, doriți să deveniți președintele țării dar legile sunt opționale pentru dumneavoastră. Dacă acum, din poziția de candidat, procedați în această manieră, nu dorim să ne imaginăm ce veți face dacă, prin absurd, deveniți președinte. Vă informăm, așadar, că la Cluj, legea e lege pentru toți și vă solicităm să îndepărtați cu celeritate materialele ilegale de pe spațiul public.
Sursa: Comunicat de presă