Muzeul Farmaciei, închis deja de mai mulți ani, se va redeschide pentru public la mijlocul lunii iunie. Astfel, una dintre cele mai iubite colecții din cadrul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei – Colecția de Istorie a Framaciei – va putea fi vizitată, de data aceasta, într-un spațiu complet restaurat și redat circuitului turistic al Clujului așa cum merita să fie de multă vreme, drept una dintre bijuterile sale istorice și arhitecturale.
Vineri, 24 martie 2023, a fost făcută recepția de lucrări pentru Casa Hintz, clădirea în care s-a deschis, în anul 1573, prima farmacie publică din Cluj, și locul în care a funcționat, din 1954, Muzeul Farmaciei (inițial sub administrarea Facultății de Medicină și Farmacie, apoi, din 1964, a Muzeului de Istorie).
La parterul clădirii a funcționat timp de două secole farmacia Mauksch (din 1752), apoi spațiul a fost preluat de familia Hintz (de la mijlocul sec. 19 până după Al Doilea Război Mondial). Farmacia Hintz a fost naționalizată în 1949 de către comuniști, iar în 2013 a fost retrocedată familie. În perioada 2018-2023, la inițiativa unicului proprietar actual, Dr. Georg Hintz, clădirea a intrat într-un amplu proces de renovare.
În timpul lucrărilor, prin grija proprietarului, a fost restaurată prețioasa pictură barocă din vechea officina (sala în care se vindeau medicamentele), a fost dezvelită pictura din Camera Materialis (spațiul de depozitare a materiilor prime utilizate în farmacie), a fost extins subsolul prin deschiderea sălii de sub colțul clădirii (umplută cu ocazia decupării colțului clădirii pentru realizarea pasajului pietonal, la finalul anilor 1950) și a căilor de acces zidite anterior.
MNIT s-a ocupat de săpăturile arheologice din subsol, coordante de dr. Csok Zsolt (cu descoperirea unor importante vestigii de epocă romană) și le continuă pe cele din curte.
Colecția de Istorie a Farmaciei, care a trecut printr-un proces de rebranding și renaming, devenind Muzeului Farmaciei, pe scurt, deoarece așa este cunoscută de către clujeni, va ocupa, astfel, patru camere la parter, adică spațiile vechii farmacii (pierzând sala mare dinspre Str. Ferdinand, unde va funcționa librăria Cărturești) și întreg subsolul (7 camere), în total 312 mp.
Muzeul se va deschide la mijlocul lunii iunie, într-o formulă nouă și extinsă, cu zone interactive și expunere ”la zi”.
Planul arhitectural a fost realizat de arh. Xenia Furu, în colaborare cu gestionar colecție dr. Ana-Maria Gruia. Proiectantul general a fost Planwerk, iar antreprenorul general de lucrări a fost Weberbau.
Ca noutăți, muzeul va include o sală dedicată istoriei casei, una pentru activități de educație muzeală și două săli pentru colecția de aparatură medicală, amenajate parțial sub forma unui ”teatru de anatomie”. Nucleul îl va reprezenta, desigur, colecția de istorie a farmaciei, îmbogățită cu peste 1000 de bunuri identificate în timpul mutării, donate între timp, sau descoperite recent în Cluj prin săpături arheologice (colecția va fi publicată integral, în toamna acestui an, ca rezultat al proiectului de cercetare exploratorie PHARMATRANS, derulat de către MNIT prin fonduri guvernamentale – UEFISCDI, director proiect Ana Maria Gruia).
Numeroase bunuri de patrimoniu din colecție au fost curățate, conservate și restaurate în acest timp (2018-2023), inclusiv dulapul farmaceutic masiv din vechea farmacie Hintz, panourile pictate de la farmacia lui Gyula (Iuliu) Orient din Štítnik, numeroase recipiente farmaceutice, o veche casă de marcat, aparatura medicală (în special piese care nu fuseseră expuse din lipsă de spațiu, precum masa de operații a Dr. Iuliu Hațieganu și alte bunuri din donația dr. Pompiliu Manea.
Sursa: clujlife.com