Cred puternic în democrație. Nemulțumirile sociale sunt absolut legitime. Poți protesta împotriva scumpirilor, te pot nemulțumi serviciile și poți cere evident schimbări. Dar nimic nu justifică violența. Polițiști agresați, clădiri incendiate, mașini care au ajuns să fie transformate în torțe. Astea nu mai sunt proteste, sunt mișcări de o violență radicală care compromit orice revendicare.
Atunci când asemenea lucruri sunt însoțite de simboluri și mesaje politice radicale, inclusiv de fluturarea steagurilor Palestinei, într-un context asociat unor cerințe extremiste, sunt motive de îngrijorare. Solidaritatea cu o anumită cauză despre care nici nu știi multe, dar trecem peste, nu înseamnă să recurgi la violență, idealul unei comunități nu poate deveni pretext pentru intimidare și distrugere.
Dealtfel, radicalizarea e alimentată de propagandă, de ideologii pe care mulți abia le cunosc, de discursul unor lideri politici europeni iresponsabili în căutare de voturi. Situația asta naște monștri. Și să nu ne mirăm că atunci când oportunismul politic legitimează extremismul, nota de plată o achită întreaga societate.
Franța pe care o admiram, Europa libertăților și a democrațiilor tradiționale, suferă. Bătrânul continent, cel mai bun loc din lume pentru a trăi, se află sub asediu.
Aici apare un paradox: ăia înfășurați în steagul reprezentativ al unei comunități și care incendiază clădiri, agresează polițiștii, încalcă ordinea publică, ar putea face același lucru în Amman, Damasc sau Teheran?
Libertatea de a protesta este o cucerire a democrației. Dar libertatea mea se întinde până acolo unde încalcă libertatea altuia. O Europă care nu mai are curajul să traseze această linie riscă să piardă valorile care au făcut-o admirabilă.
Sursa foto: Adevărul