Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, într-o intervenție la Digi24, că la Metrorex există „un cumul de probleme”. El s-a arătat sceptic cu privire la posibilitatea companiei de a implementa proiectele prevăzute în PNRR.
Grindeanu a vorbit și despre metroul de la Cluj: „Discut aproape săptămânal cu primarul Boc”, a spus ministrul.
Ce îl deranjează pe ministrul Transporturilor
„Săptămâna asta am avut şi grevă la metrou la Bucureşti (…). Sigur, salarii mai mari, dar ştiţi ce mă deranjează pe mine cel mai mult? Ritmul în care se implementează proiectele, unele dintre ele pe bani europeni, altele pe finanţări japoneze, ritmul în care se implementează aceste proiecte la metrou.
În acest moment, sunt pesimist vizavi de PNRR pe zona de metrou că se poate realiza”, a afirmat Sorin Grindeanu, sâmbătă, la Digi24 .
El a mai spus că va încerca redirecţionarea fondurilor propuse pentru metrou către dezvoltarea altor proiecte pentru calea ferată, dacă asta se va putea din punct de vedere legal.
650 de milioane de euro sunt prinse în PNRR pentru dezvoltarea metroului, împreună pentru București și Cluj.
În ceea ce priveşte proiectul metroului de la Cluj-Napoca, ministrul Grindeanu a declarat că discută „aproape săptămânal” cu primarul Emil Boc şi că licitaţia pentru acest proiect este în desfăşurare.
„Ceea ce credeau puţini că se poate întâmpla, se va întâmpla”, a spus Grindeanu, referindu-se la acest proiect.
Licitația este organizată de Primăria Cluj-Napoca și a fost lansată în martie. Ofertele se pot depune până la mijlocul lunii iunie.
Ce înseamnă metroul de la Cluj
M1 – Magistrala de metrou din Cluj Napoca, linie cu o lungime de 21 kilometri şi 19 staţii, va costa 10 miliarde de lei (2 miliarde de euro) şi are o durată de execuţie de 7 ani, potrivit Ministerului Transporturilor care a publicat proiectul guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.
Potrivit documentului, trenurile vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasageri, mai puţin de jumătate din capacitatea proiectată pentru Magistralele M5 şi M6 din Bucureşti.
„Construcția unei linii de metrou ușor, cu 19 stații subterane în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90 sec: 15.200/21.600 pasageri/oră și sens (40 trenuri/oră și sens) și un depou suprateran”, a precizat, la începutul acestui an, Ministerul Transporturilor.
Sursa: media9.ro