Povestea părintelui Emanuel Komives
După ce a apelat în urmă cu niște ani la serviciile Centrului de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie pentru tatăl său, impresionat de grija celor de acolo pentru persoanele care nu mai pot fi îngrijite acasă, a donat singurul teren pe care îl deținea lângă municipiul Cluj-Napoca, la Sânicoară, pentru construirea Centrului de Îngrijiri Paliative pentru copii Sfântul Hristofor! Ridicat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului. Un centru care la fel ca și cel pentru adulți primește în regim gratuit acești pacienți!
Putea să obțină o sumă frumoasă pentru un astfel de teren dar a ales să facă un lucru incredibil. Mi-a spus că “Uneori îmi imaginam cum ar arăta o căsuță a noastră acolo. Dar știu că Dumnezeu are parte de grijă și sunt mult mai împăcat și mai liniștit că, acolo, pe acel teren pe care tata l-a moștenit de la părinți nu se vor juca nepoții lui dar vor fi mulți copii a căror copilărie e destul de gri. Tata era pictor și copilăria lor nu-i la fel de viu colorată ca picturile lui!”
Pe bune, m-a copleșit. Într-o lume care fuge mereu după a acumula cât mai multe, gestul său nu e doar o donație, e o mărturisire de credință. În cazul său chiar se probează că adevărata avere a omului e iubirea.
“Întâi de toate, v-aș spune că mă simt tare inconfortabil să vorbesc despre acest aspect dar sigur, în foarte puține cuvinte… Totul a început în 2019 când boala tatălui meu a ajuns într-un punct când nu mai putea fi îngrijit acasă. Am apelat la serviciile centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie. Nu știam foarte multe despre acest spital la momentul acela și sigur că, în special din partea mamei, era un sentiment de vinovăție că-l lăsăm acolo, îl abandonăm în cel mai greu moment al vieții lui. Însă ajungând acolo și văzând cum e îngrijit, cum se vorbește cu el, cum întreg personalul se raportează la el și apoi, sigur, întâlnirea cu managerul centrului, părintele Bogdan Chiorean, mi-au schimbat radical modul de raportare și viziune asupra vieții. Și sigur că donarea acestui teren e un răspuns interior la o bunătate pe care am receptat-o acolo și la o prietenie trainică cu părintele Bogdan. L-am auzit de foarte multe ori vorbind despre acest centru. E un vis pe care acuma și-l vede realizat. Însă în momentul în care l-am auzit vorbind nu-l vedeam nicicum realizabil. Și nu știam cum să-i fiu de folos. La un moment dat chiar am avut o discuție și soția dânsului m-a întrebat dacă o să fiu alături de el în acest demers. Și, sigur, am răspuns un da de complezență. Dar, după aceea, e de precizat că ideea donării acestui teren nu-mi aparține în totalitate. Mama mea a fost cu această inițiativă. Eu am îmbrățișat-o cu drag și am zis: pentru părintele și pentru acești copii putem să facem lucrul acesta și, sigur, e o mare binecuvântare din partea lui Dumnezeu că am putut, efectiv, să punem umărul la un astfel de proiect pentru veșnicie. Am încercat să fie sub anonimat toată treaba asta, am vrut să fie o donație cu care să nu ne lăudăm să zic așa. Nici chiar colegilor mei de la Centrul Sfântul Nectarie cu care lucrez zilnic n-am vrut să le spun. La punerea pietrei de temelie, părintele mitropolit a făcut public acest aspect și atuncea nu am mai avut cale de întoarcere. Dar, sigur, a fost pur și simplu un răspuns interior, a fost o dorință de a face concret ceva pentru această suferință care e în jurul nostru. Sigur că, dacă tot vorbim de lucrul acesta, e și de spus că e singurul teren pe care l-am avut. Uneori îmi imaginam cum ar arăta o căsuță a noastră acolo. Dar știu că Dumnezeu are parte de grijă și sunt mult mai împăcat și mai liniștit că, acolo, pe acel teren pe care tata l-a moștenit de la părinți nu se vor juca nepoții lui dar vor fi mulți copii a căror copilărie e destul de gri. Tata era pictor și copilăria lor nu-i la fel de viu colorată ca picturile lui!”,
a spus părintele Emanuel Komives.