Clujul rămâne piața cu cele mai ridicate prețuri din România. Asta a fost concluzia specialiștilor în imobiliare prezenți la Impakt Summit real estate 2025! Un eveniment care a adunat peste 150 de profesioniști din domeniul imobiliar, investitori, dezvoltatori, analiști, arhitecți, notari, avocați, manageri din domeniul bancar, reprezentanți ai autorităților locale și experți financiari.
Andreea Popa, Senior Consultant la imobiliare.ro a oferit statistici importante în privința situației pieței imobiliare din Cluj:
– prețul per mp util a ajuns în Cluj-Napoca la 3.150 euro, cel mai mare din țară;
– un imobil din Cluj se vinde în medie în 67 de zile;
– prețurile în ultimii 10 ani aproape s-au triplat;
– Cele mai scumpe zone din Cluj sunt Centru, cartierul Gheorgheni și cartierul Zorilor;
– Randamentul brut din chirii aproape s-a înjumătățit în ultimii 10 ani, însă valoarea proprietăților s-a triplat.
Cele mai căutate, dar și cele mai construite locuințe din Cluj rămân apartamentele de o cameră și două camere. Totuși, dezvoltatorii încep să își diversifice oferta, orientându-se tot mai mult spre apartamente cu trei și patru camere, destinate unui public tot mai numeros și mai exigent, interesat de confort și spațiu suplimentar.