Profesorul de administrație Liviu Radu de la Universitatea Babeș Bolyai, fost secretar de stat în Ministerul de Interne spune că ar desființa Instituția Prefectului. Potrivit profesorului clujean, rolul acestei instituții se suprapune cu cel al ministerelor în coordonare deconcentratelor. Ba mai mult este și o încălcare a principiului puterilor când vine vorba de verificarea legalității. Profesorul Liviu Radu a fost invitatul podcastului Îmi pasă de Cluj!
“Și eu aș desființa prefecturile, dacă mă întrebați! Asta nu înseamnă că cei de acolo nu fac nimic. Probabil că își fac acea misiune pe care o au acuma și care oarecum se încalecă cu ministerele în ceea ce privește rolul deconcentratelor sau coordonarea deconcentratelor. Este o încălcare a separației puterilor când vorbești că verifică legalitatea. De ce să verifice legalitatea o instituție care este birocratică? Asta ar trebui să fie problema justiției. Nu înseamnă că nu lucrează nimic dar instituția ca atare poate fi pusă în discuție”,
a declarat profesorul Liviu Radu la podcastul Îmi pasă de Cluj!
Ca secretar de stat în Ministerul de Interne, Liviu Radu a coordonat procesul de transformare a prefectului din om politic în înalt funcționar public, apartinic. Între timp s-a revenit asupra acelui proiect!