România este în afara oricărui risc alimentar
România este în afara oricărui risc alimentar

România este în afara oricărui risc alimentar

România este în afara oricărui risc alimentar, a declarat, sâmbătă, 12 martie 2022, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, care a adăugat că reuşim să ne asigurăm din producţia internă consumul şi necesarul intern.

„Toată lumea vorbeşte de foamete, de criză alimentară globală. Oameni buni, România nu este la fel ca celelalte state. Producem grâu de trei ori mai mult decât consumăm, producem porumb de patru ori mai mult decât consumăm, la alimentele de bază suntem net producători şi reuşim să ne asigurăm din producţia internă consumul şi necesarul intern, iar lucrurile acestea nu trebuie să ducă într-o altă panică”, spune ministrul Agriculturii.

Sunt anumite ţări dependente de cerealele din Ucraina şi Rusia, însă România nu se află într-o astfel de situaţie.

Anul trecut, România a obţinut o producţie istorică de cereale de circa 34 milioane de tone. Recolta de grâu a fost de 11 milioane de tone, iar cea de porumb boabe de 14 milioane de tone. Producţia de seminţe de floarea-soarelui a depăşit 3,3 milioane de tone.

Sursa: Radio România Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page