”Dragi clujeni,
Vă mulțumesc pentru solidaritatea arătată Ucrainei și poporului ucrainean în aceste momente grele.”, transmite primarul Emil Boc pe pagina personală de Facebook.
În urma agresiunilor militare exercitate de Rusia asupra teritoriului ucrainean, românii s-au mobilizat pentru a ajuta refugiații ucraineni.
”Suntem în fața celei mai mari agresiuni militare europene de la cel de-al doilea război mondial.
Suntem solidari cu Ucraina și pregătiți să acordăm orice fel de sprijin material și logistic necesar.
În acest sens, în colaborare cu autoritățile naționale, suntem pregătiți să acordăm sprijin refugiaților ucraineni prin locuri de cazare în:
- hoteluri
- pensiuni
- tabere școlare
- infrastructură sportivă
- infrastructură educațională și prin alte moduri specifice situațiilor de urgență, după caz.
De asemenea, Primăria este pregătită, la cerere, să aloce resurse financiare pentru sprijinirea autorităților locale din Ucraina în vederea gestionării situației de război din Ucraina.
Felicităm și mulțumim cetățenilor clujeni, societății civile prin structurile instituționalizate pentru implicare și suport încă din primul moment al acestei crize.
Mâine vom avea o întâlnire online cu reprezentanții societății civile în vederea coordonării tuturor eforturilor noastre comune.
Pe lângă sprijinul instituțional pe care primăria îl acordă refugiaților din Ucraina, dragi clujeni, vă rog să colaborați și să sprijiniți organizațiile non-guvernamentale clujene dedicate acestei forme de sprijin.
Societatea civilă clujeană a demonstrat de atâtea ori – inclusiv în perioada pandemiei – responsabilitate și implicare civică profesionistă.
Cel mai probabil, această criză va fi de durată și avem nevoie de sprijinul și de implicarea fiecăruia în vederea gestionării acestei situații umanitare.
Împreună ajutăm Ucraina, împreună putem diminua suferința poporului ucrainean.” a transmis edilul orașului Cluj-Napoca.