Summitul Tinerilor 7.0, la Cluj
Summitul Tinerilor 7.0, la Cluj

Summitul Tinerilor 7.0, la Cluj

În perioada 15 -18 septembrie 2022, în Cluj-Napoca se va desfășura Summitului Tinerilor 7.0 | Rădăcini!

Evenimentul definitoriu pentru mișcarea de tineret din România revine cu un concept cu totul special, întoarcerea la rădăcini. Anul acesta, prin toate activitățile Summitului, se dorește
abordarea subiectului sustenabilității, un subiect de o importanță majoră pentru viitorul tuturor generațiilor, dar și cel al participării reale a tinerilor.

Summitul Tinerilor este unul dintre cele mai ambițioase proiecte dedicate învățării, dezbaterii și generării unor politici pentru tineri. La eveniment sunt invitați să participe tinerii cu inițiativă, implicați în ONG-uri și în comunitățile din care provin, cu vârsta cuprinsă între 16-35 de ani. Evenimentul își deschide porțile și pentru comunitatea de lucrători de tineret cu vârsta peste 35 de ani.

Conceptul ediției actuale, întoarcerea la rădăcini, înseamnă revenirea la Cluj-Napoca, orașul care a dat startul multor inițiative care au stimulat creșterea mișcării de tineret din România. De asemenea, reprezintă și conectarea tinerilor cu mediul în care trăiesc.

Programul propus pentru această ediție va aborda tematica sustenabilității și a participării tinerilor, prin diverse conferințe, ateliere de lucru, activități culturale și prietenoase cu mediul. Scopul este ca participanții să înțeleagă mai bine complexitatea subiectului, și să conștientizeze importanța abordării unui comportament sustenabil în viața lor.

A VII-a ediție a Summitului Tinerilor are loc în Anul European al Tineretului și este construită pe obiectivele 10: O Europă verde și sustenabilă și 3: O societate incluzivă din cadrul Strategiei de Tineret a Uniunii Europene, fiind și prioritățile pe care TRIO-ul Președinției actuale al Consiliul Uniunii Europene le abordează.

Înscrierile pentru a VII-a ediție a Summitului au început deja! Așa că dacă ești un tânăr implicat și motivat să schimbe ceva pentru tine și generațiile viitoare, nu rata șansa de a participa la eveniment. Completează formularul și hai la Cluj-Napoca!

Data limită pentru înscrieri este 10 august 2022.

Sursa: cluj.media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page