Tururi ghidate la Opera Națională Română din Cluj-Napoca

Începând cu luna noiembrie, publicul este invitat să pășească în spatele cortinei în cadrul unor tururi ghidate la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.

Pe parcursul acestor tururi, participanții vor descoperi tot ce se întâmplă în spatele cortinei, vor afla mai multe despre Opera clujeană, precum și despre istoria și arhitectura clădirii ce o găzduiește. Vizita va include foaierul principal, lojile de la rangul I, foaierul de la rangul II, foaierul balconului și sala de spectacole. Cabinele artiștilor își vor deschide, de asemenea, ușile pentru publicul curios.

Un tur ghidat va dura aprox. 40 de minute și va cuprinde cel mult 25 de participanți, conform organizatorilor. Tururile vor fi în limba română, dar și, la cerere, în limba engleză – caz în care, după achiziționarea biletului, participanții pot trimite un e-mail la [email protected] prin care să specifice acest lucru.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de bilete sau online pe www.bilete.ro.

Suntem nerăbdători să ne cunoaștem și să vă prezentăm o lume cu adevărat fascinantă!

reprezentanții Operei Naționale Române din Cluj-Napoca

Sursa: Cluj.com

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.