Urmare a sesizărilor primite de la cetățeni și a discuțiilor avute cu reprezentanții autorităților locale, privind posibile situații de disconfort olfactiv, au fost verificate zonele Aiton – Tureni – Feleacu, și venim cu următoarele precizări:
Pe raza comunei Tureni, în perioada 25.03.2024 – 12.04.2024, au fost anunțate activități de fertilizare organică a terenurilor.
Activitatea este reglementată potrivit Ghidului de bune practici agricole, iar în această perioadă se utilizează îngrășăminte de natură organică, de origine animală sau îngrășăminte chimice, iar fermierii / utilizatorii au obligația de a anunța unitatea administrativ teritorială, unde se desfășoară operațiunea de fertilizare, cu privire la începutul și durata campaniei de utilizare.
Această activitate a fost anunțată primăriei Tureni, informația fiind diseminată în comunitate, conform prevederilor legale, întrucât poate fie generatoare de disconfort olfactiv.
Sursa: Facebook