Octombrie aduce cu sine și apariția numărului 483/16 octombrie 2022 al Revistei de cultură Tribuna, instituție aflată în subordinea Consiliului județean Cluj, cu o tradiție istorică de peste 135 de ani, condusă de filosoful dr. Mircea Arman, manager și redactor-șef, singura revistă de cultură din România care are distribuție națională și internațională.
În cel de-al doilea număr din octombrie al publicației găsim, așa cum ne-am obișnuit deja, texte inedite care acoperă teme și abordări diverse, de la filosofie, eseu, istorie literară, la poezie, cronică de teatru și film, comentarii literare, critică de artă, etc.
Mircea Arman dedică paginile editorialului său operei și personalității academicianului și filosofului Gheorghe Vlăduțescu, un omagiu la aniversarea vârstei de 85 de ani ai acestuia. Andrei Marga, în diagnoze, propune analiza comparativă Gândire versus ideologie, desprinsă din noul volum aflat în curs de tipărire (Stăpânirea complexității). Rubrica de filosofie găzduiește textul lui Vasile Zecheru, Orient și Occident – 1943, precum și urmarea celui început de Viorel Igna în numărul precedent, cu titlul: Misterul Sfintei Treimi la Toma din Aquino.
În rubrica social, Ani Bradea continuă să aducă în atenția cititorilor figuri reprezentative ale exilului cultural românesc, de data aceasta cercetarea sa îl vizează pe L.M. Arcade. Paginile rezervate eseului sunt numeroase în acest număr, semnează aici: Isabela Vasiliu-Scraba, un text despre sociologul Anton Golopenția; Virgil Diaconu, căutând răspuns la întrebarea: „Eminescu. Poet sau poet național?”; precum și Iulian Cătălui cu un nou episod din serialul despre Literatura de călătorie. Comentariile celor mai noi apariții editoriale sunt aduse de Adrian Lesenciuc, Christian Crăciun și Alexandru Sfârlea.
Mai semnează în acest număr: Radu Bagdasar, Constantin Cubleșan, Mircea Moț, Nicolae Iuga, Eugen Cojocaru și alții. Pagina de poezie găzduiește versuri de Elisabeta Boțan.
Revista este ilustrată cu lucrări din Expoziția „Introspecții” (Galeria Macadam, ICR Paris, septembrie 2022) aparținând artiștilor: Dorin Crețu (pictură), Anca Szönyi Thomas (fotografie, tehnică mixtă) și Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații).
Noul număr al Tribunei, 483 – aferent perioadei cuprinse între 16 și 31 octombrie 2022, poate fi achiziționat de la punctele pentru difuzarea presei din întreaga țară.
Sursa: stiripesurse.ro