Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că statul român plătește în 2026 aproximativ 164 de milioane de lei pe zi doar pentru dobânzile aferente datoriei publice. Într-o postare publicată pe Facebook, acesta avertizează că suma echivalează cu costul construirii a 3-4 kilometri de autostradă în fiecare zi și cere formarea urgentă a unui guvern proeuropean, avertizând asupra riscurilor economice generate de nivelul ridicat al îndatorării.
“𝐑𝐢𝐬𝐢𝐩𝐢𝐦 𝟑 𝐤𝐢𝐥𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐳𝐢!
𝐈𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐭̦𝐚𝐫𝐚̆ 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆-𝐢 𝐝𝐞𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞𝐢𝐚, 𝐮𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭, 𝐨 𝐠𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐚𝐫𝐞!
România este într-un impas! Țara are nevoie urgent de un guvern proeuropean!
230 de miliarde de lei este datoria publică externă a României în acest moment. Am găsit în Legea Bugetului pe 2026 dobânzi în valoare de 58,8 miliarde lei, din care:
– 31,8 miliarde pt datoria publică internă,
– 26,8 miliarde datoria externă,
– 0,2 miliarde alte dobânzi.
Deci pentru anul 2026, dobânzile la împrumuturile statului sunt de 164 de milioane de lei pe zi. Nu pentru spitale. Nu pentru școli. Nu pentru autostrăzi. Doar pentru costul împrumuturilor făcute de stat.
Ca să înțelegem dimensiunea: la un cost de 7–10 milioane euro/km de autostradă, suma plătită zilnic pe dobânzi echivalează cu aproximativ 3–4 km de autostradă în fiecare zi.
𝐈̂𝐧 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐦𝐢𝐧𝐞𝐚𝐭̦𝐚̆, 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐬𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐳𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆ 𝟑 – 𝟒 𝐤𝐦 𝐝𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚̆ 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐮𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐨𝐛𝐚̂𝐧𝐳𝐢𝐥𝐨𝐫. 𝐈̂𝐧 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐳𝐢!
Nu este investiție. Nu este dezvoltare. Este nota de plată a îndatorării. Aceste miliarde nu cumpără nimic pentru viitor, plătesc doar trecutul.
O țară care ajunge să construiască mai multe dobânzi decât autostrăzi se îndreaptă spre o fundătură economică”,
a scris Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj pe pagina sa de Facebook.