Clujul nu se schimbă peste noapte. O știm din istoria recentă. Nu se schimbă printr-un șoc electoral și nici printr-o revoluție politică. Nu e în firea Clujului. Se schimbă încet, prin generații, prin mentalități și prin ceea ce oamenii consideră normalitate. La propriu. Iar semnele acestei transformări se văd de ani buni.
Încă de la europarlamentarele din 2019 devenea evident că în Cluj se consolidează un nou profil electoral. Am mai scris-o și o repet: cel mai compact bazin electoral al momentului este cel al USR, un electorat urban, conectat la tendințele de modernizare și mai puțin impresionabil de discursurile triumfaliste. Este o schimbare profundă care va produce efecte politice majore în următorii doi ani. Primele semnale s-au văzut în 2024.
Există o oglindă interesantă în istoria recentă a orașului. În 1996, Gheorghe Funar (re)câștiga fără emoții, încă din primul tur. Părea de neclintit. Numai că, patru ani mai târziu, în 2000, avea nevoie de două tururi pentru a se impune la o diferență relativ mică în fața doctorului Șerban Rădulescu, cel în spatele căruia s-au aliat toate celelalte partide. Inclusiv cel din care făcea parte Emil Boc. În 2004, trendul era deja ireversibil: Funar termina abia pe locul al treilea.
Nu a fost doar o schimbare de nume. A fost o schimbare de generații și de comportament. Orașul devenise altul.
Cum se apropie TIFF-ul, îmi amintesc perfect acei ani de început. Din 2002, de la prima ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, Clujul a început să se transforme radical. Țin minte cum, după un examen din sesiune, am mers cu colegii la terasa de la Melody. Nu mai există azi acea terasă de pe trotuar. La masa de alături stăteau actori și regizori pe care până atunci îi văzusem doar pe ecranul cinematografului. Astăzi pare ceva firesc. Atunci, însă, Clujul era în schimbare. Sub privirea noastră.
Exact asta se întâmplă și acum.
Clujul de astăzi are alte așteptări. Oamenii nu mai consideră o mare realizare câteva locuri în plus la o grădiniță sau promisiunea repetată ani la rând a unui bazin de înot ori repopularea Someșului cu pește. Acestea nu mai sunt trofee administrative. Sunt lucruri care țin de chestiuni obișnuite. Iar normalitatea nu se premiază cu statui și nici cu mandate garantate.
De aceea, politicienii care încă se comportă ca și cum ar administra un oraș recunoscător pentru orice investiție banală ar trebui să privească mai atent în jur. Clujul se schimbă. Și, de fiecare dată când generațiile se schimbă, se schimbă și politica.
Istoria orașului arată că nimeni nu este etern. Când începi să te lauzi cu ceea ce oamenii consideră deja firesc, înseamnă că nu mai vorbești despre viitor, ci despre trecut. Iar între cele două se află, de cele mai multe ori, începutul pensiei politice.