Dincolo de griji și de poveștile de viață care i-au încercat prea devreme, copiii ocrotiți de Mănăstirea Dumbrava se bucură, în această vară, de câteva zile pline de soare, zâmbete și speranță la Mamaia. Grație implicării părintelui arhimandrit Vasile, a obștii mănăstirii, a Fundației „Sfânta Veronica” și a numeroșilor voluntari, vacanța a devenit încă o lecție despre iubire, grijă și șansa la o copilărie trăită cu demnitate.
“Vacanța copiilor noștri la Mamaia!
Părintele arhimandrit Vasile, maica stareță, monahia Mina împreună cu obștea mănăstirii, angajații de la Fundația Sfânta Veronica ( a așezământului monahal) și nenumărați voluntari se îngrijeșc cu nemărginit devotament de copiii orfani sau abandonați de părinți pentru a le oferi toate cele necesare bunei creșteri, educației, precum și pregătirii pentru o meserie care să le asigure, în viitor, o existență decentă.
Ca și în fiecare vacanță, părintele Vasile, împreună cu acei oameni inimoși cărora le pasă de semenii lor, a organizat o vacanță de neuitat pentru copiii pe care îi consideră membrii ai familiei sale.
Vacanțele pentru copiii de la Mănăstirea Dumbrava sunt deja o tradiție. Toată lumea se străduiește ca aceștia să aibă parte de o copilărie senină alături de cei care le sunt, deopotrivă, și mamă și tată.
Acum ei se află în tabăra din Satul de Vacanță din Mamaia unde se bucură de soare, plajă, apă și participă la o serie de activități recreative și socializare.”,
este mesajul postat pe pagina de Facebook a Mănăstirii Dumbrava!