Clujul, printre câștigătorii Premiului Mentor, ediția a12-a 
Clujul, printre câștigătorii Premiului Mentor, ediția a12-a 

Clujul, printre câștigătorii Premiului Mentor, ediția a12-a 

Gala Premiilor Mentor și-a anunțat laureații pe 12 mai, la Teatrul Național din București. Eveniment este susținut de MOL România și de Fundația pentru Comunitate, începând cu anul 2010, iar invitatul special al acestei ediții a fost Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

De asemenea, înscrierile pentru următoarea ediție a Premiilor Mentor pentru excelență în educație au început, iar nominalizările pot fi transmise până la finalul anului.

Rezultatele deosebite obținute de profesorii și antrenorii nominalizați de propriii elevi au fost recunoscute public și recompensate cu câte un premiu în valoare de 8.000 de lei și câte un trofeu realizat de artistul plastic Ioan Nemțoi.

„Parafrazând un proverb japonez, profesorii mediocri spun, profesorii buni explică, profesorii de înalt nivel demonstrează, iar profesorii de excepție inspiră, realizează cu adevărat menirea de mentor. Avem nevoie de mulți antrenori, profesori, mentori care să inspire,” a declarat invitatul de onoare, Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, campion olimpic la sabie.

„MOL România acordă Premiile Mentor cu aceeași onoare, bucurie și considerație, celebrând excelența în educație, munca susținută, efortul neîntrerupt și pasiunea unor oameni, care nu întâmplător au devenit mentori, formând caractere și cariere de succes. Premiile Mentor continuă să recompenseze o muncă enormă, pe care doar oamenii cu adevărat înzestrați o pot face”, a declarat Camelia Ene, CEO și Country Chairman MOL România.

Dintre cele 135 de nominalizări depuse de elevi, părinți sau profesori în perioada iunie-decembrie 2021, Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate a selectat cei zece profesori și antrenori care au fost premiați. Asemeni edițiilor precedente, numărul mare al nominalizărilor depuse ne arată un fapt îmbucurător, respectiv faptul că în fiecare comunitate există extrem de mulți mentori, care au inspirat noua generație și au contribuit la formarea liderilor de mâine. Aplicațiile care nu au fost câștigătoare pot fi revizuite și depuse cu ocazia următoarelor ediții.

Clujenii ale căror merite au fost recunoscute cu titlul de mentor sunt doamna Muszka Pál Anna Éva, educator și domnul Tőkés Árpád, antrenor de orientare în alergare, ale căror povești pot fi vizionate în videoclipurile următoare:

Alături de aceștia, laureații celei de-a 12-a ediții ale Premiilor Mentor sunt:

  1. Alina Ciuculescu Moțea, antrenor scrimă, București
  2. Ionel Cordovan, profesor de limbă rromani, Oradea
  3. Liana Poema Dondoe, profesor de educație muzicală, Craiova
  4. Crina Popescu, bibliotecar, Pietrari, Vâlcea
  5. Adrian Rădulescu, antrenor natație, București
  6. Cosmin Simtion, profesor de istorie-geografie, Ruși, Slimnic, Sibiu
  7. Székely Zoltán, profesor de fizică, Odorheiu Secuiesc
  8. Doina Lavinia Zanfir, profesor de pian, Reghin

Videoclipurile care prezintă poveștile celor care au fost premiați pot fi vizionate aici.

Evenimentul online poate fi urmărit pe Fundația pentru Comunitate.

Mai multe detalii despre program putei găsi pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro

Sursa: normedia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page