Am primit mesaje în emisiune astăzi de ce nu vorbesc despre Sfințirea Catedralei Naționale. Am ales să fiu un privitor al istoriei care se scrie sub ochii noștri. Pentru că e un moment istoric: s-a construit cea mai mare catedrală ortodoxă din lume. Că ne place sau nu ne place. Polemicile și impresiile noastre în funcție de gusturi vor rămâne peste un secol pagini de inventar în arhivele inteligente ale epocii. Catedrala va fi în picioare ca o urmă a generatiilor de acum!
Pe de altă parte, am văzut că se iscă o altă polemică inutilă: de ce a fost invitată Maia Sandu? Cred că a fost cea mai inspirată decizie a Patriarhiei de a invita la acest moment pe președintele Republicii Moldova! Cu atât mai mult cu cât e vorba de chiar Catedrala Națională! Și ce imagine: președintele României și cel al Moldovei, unul lângă altul într-un astfel de moment. Nicicând Bucureștiul și Chișinăul n-au fost mai apropiate! De la timidul pod de flori din anii 90 la relația atât de strânsă de azi dintre cele două capitale. E o realitate fără echivoc! Oricât s-ar strădui unii să o minimalizeze. Unde mai pui că în același loc se afla Custodele Coroanei, Principesa Margareta, fiica monarhului care a condus o țară care îi cuprindea pe românii de pe ambele maluri ale Prutului. Ca să nu mai spun că proiectul Catedralei a pornit la inițiativa lui Ferdinand Întregitorul! Casa Regală a României, atât de referențială deopotrivă pentru noi și pentru ei! Și măcar pentru imaginea asta, momentul a fost unul istoric!
Altfel, m-aș fi oprit la nivelul ăsta cu notabilitățile, poate și membrii Guvernului. Urmărind imaginile cu toți politicienii invitați, am avut senzația unui tablou bizantin. Mi-a și venit în minte scena din romanul lui Dostoievski, Frații Karamazov, referitoare la Legenda Marelui Inchizitor: dacă ar fi venit Isus însuși, ar mai fi fost loc și pentru El?