Mesaj manifest al profesorului Marius Balo: Dumnezeu să ne ierte că primindu-i cu covor roșu și cu fast pe reprezentanții sistemului penitenciar chinez, scuzăm crimele și cruzimea fără margini a acestor torționari comuniști
Mesaj manifest al profesorului Marius Balo: Dumnezeu să ne ierte că primindu-i cu covor roșu și cu fast pe reprezentanții sistemului penitenciar chinez, scuzăm crimele și cruzimea fără margini a acestor torționari comuniști

Mesaj manifest al profesorului Marius Balo: Dumnezeu să ne ierte că primindu-i cu covor roșu și cu fast pe reprezentanții sistemului penitenciar chinez, scuzăm crimele și cruzimea fără margini a acestor torționari comuniști

Profesorul clujean Marius Balo a reacționat cu un mesaj dur la adresa autorităților din România care au primit reprezentanții sistemului penitenciar chinez. Balo a rememorat perioada de detenție din China și a denunțat “cruzimile”, “crimele” și măsurile degradante și inumane din închisorile de acolo. Mai mult, acesta a evocat și un episod cu șeful delegației chineze, director adjunct în cadrul acestui sistem. Pe de altă parte, profesorul clujean a făcut din nou apel pentru transferarea unei tinere românce care își execută pedeapsa într-o închisoare din China.

“Dragi prieteni,

La începutul acestei săptămâni, 20-21 octombrie, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a „avut onoarea” de a găzdui „o delegație formată din șase reprezentanți ai sistemului penitenciar din Shanghai, Republica Populară Chineză, condusă de Dl Dai Weidong, director general adjunct.”

Vă rog să găsiți atașat în link’ul de mai jos comunicatul oficial al ANP:

https://anp.gov.ro/blog/evenimente/cooperare-internationala-vizita-in-romania-a-delegatiei-sistemului-penitenciar-din-shanghai

Ce onoare, într-adevăr! Mi-l amintesc foarte bine pe Dl director adjunct Dai Weidong! Venea periodic în vizită la penitenciarul Qing Pu din Shanghai unde am fost întemnițat pe nedrept timp de opt ani de zile (2014-2022) și împreună cu directorul închisorii, Dl Li Qiang, se asigura de implementarea exemplară a sistemului draconic de muncă forțată în care eram cu toții înregimentați.

Încolonați în fiecare dimineață în fața dormitoarelor, întemnițații erau forțați să îngenuncheze în fața gardienilor pe măsură ce se numărau, fiecare pe el însuși. Odată numărătoarea încheiată începeau jurămintele de credință față de Partid și față de liderul suprem!

Gong chan dang shi wo de mama! Partidul Comunist Chinez este mama mea! Acesta era cântecul cu care începea ziua de muncă, în timp ce deținuții erau mânați, în pas de marș, înspre fabricile închisorii. Cei care, fiind prea bolnavi sau prea în vârstă, nu puteau mărșălui, erau conduși, în pas normal, de un alt gardian în urma grupului.

Exista și o a treia categorie, a celor care nu se puteau ține pe picioare. Și aceștia erau forțați să plece înspre fabrici. Regula era ca nimeni, indiferent de cât de bolnav sau neputincios ar fi fost, să nu rămână în dormitoare. Acestea erau închise cu cheia până seara iar neputincioșii și muribunzii erau aruncați claie peste grămadă pe un căruț rudimentar pe care doi întemnițați, asemenea unor catâri de povară, îl trăgeau după ei pe drumul care ducea înspre fabrici.

Dl director adjunct Dai Weidong se asigura de asemenea că în zilele de miercuri eram cu toții plini de elan proletar în timp ce eram scoși pe terenul de fotbal din curtea închisorii și forțați să recităm poezii, cântece patriotice sau să punem în scenă piese de teatru de preamărire a Partidului Comunist și a liderului suprem. La finalul zilei primeam un picior de rață, singura bucată de carne a săptămânii.

Oare Dl director adjunct Dai Weidong le-a relatat omologilor români despre aceste aspecte? Oare au discutat despre cazul Alinei Apostol, românca întemnițată încă acolo? Sper din tot sufletul că au făcut-o și o vor trimite pe biata femeie acasă, ajunsă după aproape opt ani petrecuți deja în temnițele din raiul comunist, un sac de oase fără dinți în gură!

Să o ajute Dumnezeu iar pe noi să ne ierte că primindu-i cu covor roșu și cu fast, scuzăm crimele și cruzimea fără margini a acestor torționari comuniști!

Vă mulțumesc!

Marius Balo”,

este mesajul lui Marius Balo!

Sursa foto: R.F.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page