Douăzeci de ani de „Histrioniada Liceenilor”
Douăzeci de ani de „Histrioniada Liceenilor”

Douăzeci de ani de „Histrioniada Liceenilor”

Consiliul Județean al Elevilor Cluj anunță că Histrioniada Liceenilor sau Histrio, așa cum îi spun cunoscătorii, este cel mai mare festival național de teatru organizat în totalitate de liceeni pentru liceeni. Mii de spectatori au trăit experiența Histrio de-a lungul anilor și s-au îndrăgostit iremediabil de acest festival, iar sute de liceeni au reușit să se dezvolte ca actori prin intermediul lui, mulți dintre ei chiar crescând alături de acesta.

Anul 2022 marchează aniversarea de aur a festivalului, care ajunge la cea de-a douăzecea lui ediție! În ultimii douăzeci de ani, festivalul a reușit să își creeze un renume și să aducă an de an mai mulți participanți și mai mulți spectatori, dovedind astfel evoluția avută pe parcurs și maturitatea la care Histrio a ajuns cu pași mici. Amintirile create, emoțiile transmise, prieteniile strânse pe care le-am legat și distracția pe care am avut-o de-a lungul edițiilor sunt unele dintre lucrurile care fac festivalul nostru atât de frumos, iar noi tindem să credem că această ediție nu va fi mai prejos!

Porțile Casei de Cultură a Studenților, care a devenit între timp ceea ce noi, histrionii, putem numi „Casa
Histrio”, se deschid pe data de 29 august până pe 3 septembrie! Vă invităm să faceți parte din povestea ediției aniversare a festivalului nostru și să încurajați toate sufletele tinere ce vor urca pe scenă în zilele de spectacol!

Festivalul se va bucura de un număr mare de participanți în cea de a XX-a sa ediție, adunând unsprezece trupe care vor veni de prin toate colțurile țării să joace pe scena Histrio în secțiunea Trupe. De asemenea, tinerii care vor veni să joace pe cont propriu în cadrul secțiunii de One-Man Show sunt la fel de numeroși și cu siguranță la fel de talentați, fiind în total unsprezece persoane! Tot mai mulți tineri sunt interesați de arta teatrului și suntem nerăbdători să vedem ce ne-au pregătit pentru această ediție.

Dacă ți-am captat atenția și vrei să rămâi la curent cu spectacolele din cadrul Histrio, însă nu vei putea ajunge la ele, te anunțăm că ne poți găsi și în mediul online, pe Instagram, Facebook și TikTok. Pe parcursul festivalului vor exista update-uri zilnice în legătură cu activitatea noastră, dar și poze și story-uri făcute trupelor în timpul spectacolelor. Ba mai mult, anul acesta fiecare piesă de teatru va avea un rezumat al său, care va putea fi găsit pe site-ul Histrio!

Ne puteți găsi pe canalele noastre de social media aici:
● Instagram: https://www.instagram.com/histrioniadaliceenilor/
● Facebook: https://ro-ro.facebook.com/histrioniada/
● TikTok: https://www.tiktok.com/@histrioniadaliceenilor?_t=8UuxzniYtin&_r=1
● Website: https://www.histrioniada.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page