Târgul de produse sustenabile
Târgul de produse sustenabile

Târgul de produse sustenabile

În perioada 15-18 septembrie 2022, la Casa de Cultură a Studenților Dumitru Fărcaș din Cluj Napoca se va desfășura Târgul de produse sustenabile.

Prin organizarea acestui târg se dorește încurajarea consumului de produse sustenabile și totodată se urmărește dezvoltarea comunității prin a oferi sprijin și a promova producătorii și antreprenorii locali, persoanele care lucrează cu produse handmade, tradiționale sau artizanale și care au, bineînțeles, simț de răspundere pentru natură și societate.

Târgul de produse sustenabile va fi un punct de întâlnire între tineri și afacerile locale înscrise prin completarea unui formular.

Nu se percepe taxă de participare!

Ce produse se caută pentru târg?

Mâncare, haine, birotică, cosmetice și produse de îngrijire, decorații, produse pentru outdoor/to go, produse pentru: bucătărie, baie, dormitor, casă, produse Zero Waste, accesorii și bijuterii etc.

Care sunt criteriile de participare?

  • Producție locală folosind materii prime din România, să nu fie produse mass market (produse în masă);
  • Ambalajele produsului/ care însoțesc produsul trebuie să fie dintr-un material prietenos cu mediul (sticlă, carton, sfoară, aluminiu, metal);
  • Produsele să se adreseze (și) tinerilor;
  • Produsele pot fi utilizate zilnic;
  • Accesibile bugetului unui tânăr (maximum 100 de lei/produs);
  • Contribuie la dezvoltarea comunității (ajută producătorii/ agricultorii locali, persoanele (și defavorizate) care lucrează în cadrul brandului, handmade, tradiționale, artizanale, cu simț de răspundere pentru natură și societate);
  • Realizarea unei demonstrații printr-o componentă educativă și practică în cadrul evenimentului (joculețe, sfaturi, demonstrație pentru realizarea și/sau utilizarea produsului de către tineri, un mini-atelier etc.);
  • Produse netestate pe animale și fără componentă animală.

Termenul limită de înscriere la Târgul de produse sustenabile este 21 august 2022.

Ediția a VII-a a Summitului Tinerilor revine cu un concept cu totul special, întoarcerea la rădăcini. În acest an, prin toate activitățile evenimentului, se dorește abordarea subiectului sustenabilității, un subiect de o importanță majoră pentru viitorul tuturor generațiilor, dar și cel al participării reale a tinerilor.

Sursa: cluj.media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page