E oficial! Ioan Ovidiu Sabău este noul antrenor al celor de la Universitatea Cluj. Romario Pires revine la echipă.
E oficial! Ioan Ovidiu Sabău este noul antrenor al celor de la Universitatea Cluj. Romario Pires revine la echipă.

E oficial! Ioan Ovidiu Sabău este noul antrenor al celor de la Universitatea Cluj. Romario Pires revine la echipă.

Ioan Ovidiu Sabău este noul antrenor al Universității Cluj. Sabău îl înlocuiește pe banca tehnică a „șepcilor roșii” pe Eugen Neagoe, antrenor care a plecat la Universitatea Craiova.

Din staff-ul tehnic condus de Ioan Ovidiu Sabău la Universitatea, vor face parte Sandu Tăbârcă (ANTRENOR SECUND), DAN DIDIȚĂ (PREPARATOR FIZIC).

Anunțul a fost făcut de către clubul clujean, printr-o postare pe rețelele de socializare.

Până la încheierea litigiului dintre Universitatea Cluj și Eugen Neagoe, Ioan Ovidiu Sabău va deține funcția de director tehnic.

Romeo Pires jucător pus pe “liber” de fostul antrenor Eugen Neagoe, a fost reprimit în lotul Universității, acesta alăturându-se echipei la reunirea care va avea loc marți.

Ioan Ovidiu Sabău revine la FC Universitatea Cluj. Începând de astăzi, acesta ocupă poziția de director tehnic și va coordona activitatea sportivă a clubului. De asemenea, staff-ul tehnic a fost completat cu Sandu Tăbârcă și Dan Didiță, iar Romario Pires rămâne la echipă și va fi prezent la reunirea lotului programată pe 3 ianuarie,

a anunțat U Cluj, într-un mesaj postat pe pagina oficială a clubului.

Acesta a făcut parte și din staff-ul tehnic al „studenților”, plecând în urmă cu trei ani după eșecul de la barajul cu Hermannstadt.

„Moțul” revine ca antrenor în campionatul României, după o pauză de aproape 8 ani, ultima echipă pregătită de Sabău fiind defuncta ASA Târgu Mureș în 2014.

Ioan Ovidiu Sabău și-a început cariera de fotbalist la Universitatea Cluj în 1985, evoluând în 33 de meciuri, reușind să marcheze 4 goluri. În anul 1988, Sabău o părăsea pe Universitatea pentru a pleca la Târgu Mureș, apoi la Dinamo București.

După ce a promovat în liga secundă alături de ”U”, pentru Sabău a urmat, între 2003 și 2005, o nouă experiență ca antrenor la Gaz Metan Mediaș, formație care se afla în liga secundă.

La începutul sezonului 2005/2006 face pasul spre Liga 1, preluând banca tehnică a Gloriei Bistrița. La finalul sezonului 2006/2007 se clasează pe locul 6 alături de bistrițeni și califică echipa în Cupa UEFA Intertoto, a treia competiție europeană la acel moment. În Intertoto, trece de Grbalj (Muntenegru) și Maccabi Haifa (Israel) și cedează în ultimul act în fața celor de la Atletico Madrid, după ce a câștigat prima manșă cu 2-1 la Bistrița și a pierdut la limită cu 0-1 în capitala Spaniei.

În 2009, a ajuns la Poli Timișoara, unde și-a început mandatul cu un parcurs european răsunător, eliminând Shakhtar Donetsk în turul al II-lea din UEFA Champions League. În play-off a dat peste Stuttgart, cedând cu 0-2 la general. A urmat o participare în grupele UEFA Europa League, unde bănățenii antrenați de Ioan Ovidiu Sabău au strâns cinci puncte.

Au urmat doi ani, între 2010 și 2012, pe banca celor de la CSM Târgu Mureș, formație nou-promovată în prima ligă alături de care se clasează pe poziția a noua în primul sezon.

După o perioadă de câteva luni la Rapid, a revenit la ASA Târgu Mureș, în divizia secundă, unde a antrenat până pe 25 martie 2014.

Sursa: stiriletransilvaniei.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook Page