FOTO. Biserica de lemn din Stolna, județul Cluj, valoros exemplu de arhitectură țărănească

Pe unul din dealurile ce mărginesc Valea Stolnei, aproape de Săvădisla, dăinuie un lăcaș de cult, ridicat în 1730 din stejarii aflați în împrejurimi. Biserica de lemn din Stolna are hramul „Cuvioasa Paraschiva” și este declarată monument istoric. Unele inscripții, deteriorate între timp, ofereau detalii despre ridicarea edificiului prin contribuția a tot satul, în anul Domnului 1730, în zilele guvernatorului Korniș și prin grija preotului Ioan Popa. Pictura interioară s-a realizat în două etape, în 1730 și 1772.

Lăcașul se află în capătul satului, înconjurat de crucile cimitirului, însă, la început, aici era centrul așezării, mutată mai la vale, în decursul celor trei veacuri scurse de atunci. Evident, bisericuța nu mai este nici ea în centrul preocupărilor spirituale ale comunității, care și-a ridicat edificiu de zid, adunându-se la cea de lemn mult mai rar.

Cei care ajung aici vor pătrunde într-un lăcaș de cult, care a păstrat suficiente elemente vechi, din înfățișarea de început. La intrare, ușa scundă te îndeamnă să te apleci, iar în interior lipsa curentului electric, ferestrele mici prin care abia răzbate lumina și urmele picturii simple de pe pereți sugerează condițiile și atmosfera în care se rugau stolnenii din trecut. Gratiile de la intrare și de la ferestre amintesc, la rândul lor, de un eveniment nefericit din trecutul recent al monumentului.

Bârnele de stejar au fost prinse în coadă de rândunică, prelungite în frumoase console tip aripi, tăiate descrescător în partea de sus a pereților. Planul este dreptunghiular pentru pronaos și naos, iar pridvorul simplu, fără parapet, a fost ridicat deodată cu edificiul. Prin altarul poligonal, cu particularitatea unghiului în ax, biserica din Stolna se alătură celorlalte nouă edificii clujene din lemn, împreună formând un grup numeros, în comparație cu edificii din alte zone transilvane. Peste pronaosul tăvănit este așezată turla scundă, cu o bază puternic evazată și cu galerie deschisă. Naosul și altarul au clasicele bolți semicilindrice.

Meșterii, rămași anonimi, și-au dovedit talentul și în decorarea ancadramentelor de intrare în pronaos și naos, pe care au cioplit numeroase motive decorative, dintre care se remarcă rozetele morișcă, torsada și motivele geometrice. În acest fel, aceste intrări se constituie în adevărate praguri de trecere, încărcate de simboluri, potențate vizual de pictura care s-a mai șters în timp. Pe foaia ușii, la intrare, umbra pictată a unui Arhanghel Mihail, șters de vreme și de vremuri, întâmpină credinciosul.

Imediat după construire, biserica a primit pictură murală în altar și pe tâmplă. Apoi, poposește aici un alt pictor în 1772 (an păstrat pe peretele iconostasului), care ar fi venit să continue cu pictarea naosului și pronaosului, intervenind și cu retușuri pe stratul inițial din altar. Ambele picturi sunt deteriorate, însă se poate citi programul iconografic folosit. În altar, primul pictor a așternut Sfânta Treime pe boltă, încadrată de două cete îngerești, Iisus în cupă, la Proscomidie, și sfinți ierarhi, în partea inferioară a pereților, cu o gamă cromatică sobră, în culori reci.

Despre cel de-al doilea pictor se crede că s-a format artistic în mediul monastic, deoarece folosește un program iconografic propriu, o gamă cromatică restrânsă și personajele cu atitudini rezervate. Scenele sale sunt delimitate prin multe motive decorative, regăsite pe țesături și prin vrejuri vegetale.

Iconostasul vechi, dovadă stând existența a doar două intrări, este pictat cu şirul celor 12 Apostoli și Iisus Arhiereu, registru încununat de o Răstignire, unde remarcăm soarele și luna, reprezentate în culori sângerii. În pronaos, Pilda fecioarelor și o friză a sfintelor mucenițe sunt puternic deteriorate.

Până în 1991, biserica a deținut un valoros patrimoniu de icoană pe lemn. Este vorba de opt icoane pe lemn, realizate în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, din care cinci erau semnate sau atribuite cunoscutului pictor Nistor Zugravul din Feleac. În 1991, edificiul a căzut pradă unui jaf, ce a vizat tocmai aceste valori, astfel că în prezent mai găsim aici o singură icoană pe lemn, reprezentând o Maica Domnului cu Pruncul, care a fost lăsată, probabil, din cauza faptului că era puternic deteriorată. Două sfeșnice înalte din lemn completează ceea ce a mai rămas din zestrea mobilă a lăcașului. Două icoane pe sticlă, cu temele: Învierea și Înălțarea, datate la final de secol XVIII, se află într-un muzeu clujean.

Sătenii în vârstă își amintesc că acum aproximativ 50 de ani a plouat în altar într-o zi de Paști, acoperișul de șindrilă fiind deteriorat în acea zonă. Preotul și comunitatea au decis acoperirea rapidă a lăcașul cu tablă, pe care o vedem și astăzi peste vechea șindrilă, tot atunci fiind înlocuit tavanul pronaosului.

În ciuda încercărilor prin care a trecut și care și-au lăsat amprenta asupra sa, biserica de lemn din Stolna rămâne un valoros exemplu de arhitectură țărănească din prima jumătate a secolului al XVIII.

Sursă: Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *