Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a anunțat că a fost finalizată prima etapă a licitației privind atribuirea lucrărilor de refacere a infrastructurii deteriorate în urma intervențiilor la rețelele de apă și canalizare aflate pe raza celor 75 de comune clujene.
Este foarte important să reparăm toate drumurile, trotuarele și spațiile verzi afectate de intervențiile neprevăzute și care apar în mod inevitabil la aceste rețele, diminuând în acest fel disconfortul creat locuitorilor județului Cluj.

Valoarea estimată a contractului este de maxim 2.576.320 lei.