Criza umanitară din Ucraina a generat un număr semnificant de refugiați. Numai în data de 2 martie a fost înregistrat un număr de 120 mii de refugiați, intrând în România. 39 % au rămas în țară, iar ajutorul băncilor pentru alimente este unul esențial.
„Era foarte clar că banca pentru alimente o să ajute în această situație pentru că ea asta face – în situații de criză oamenii au nevoie să își satisfacă nevoile de bază,” spune Andreea Bobiș, manager operațional la Banca Pentru Alimente Cluj.
Andreea Bobiș spune că „discuțiile de implicare au început încă din prima zi, când în Cluj a ajuns prima familie de ucraineni la una din organizațiile noastre beneficiare.” De atunci băncile pentru alimente din țară transportă produse către refugiați.
Organizarea s-a consolidat prin colaborarea cu partenerii din zonă, iar unele bănci pentru alimente sunt în structuri de urgență ale consiliilor județene.
Banca Pentru Alimente Cluj, împreună cu asociații din Turda, a lansat platforma #SprijinUcrainaAries, unde cei dornici să ajute se pot înscrie. A fost construit și Grupul de sprijin pentru Ucraina, în parteneriat cu societatea civilă clujeană. Inițiativa a dus la centralizarea suportului în materie de locuri de cazare, hrană, îmbrăcăminte, saltele, medicamente, asistentă psihologică, servicii de traducere din limba ucraineană, consiliere juridică în materie de angajare și locuri de muncă.
Sursa: Green Report, unde puteți consulta și mai multe informații cu privire la această acțiune.