Filiala Cluj a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează Salonul Anual de Artă la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.
Vernisajul a avut loc pe 9 decembrie, de la ora 18:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
Expoziția va fi deschisă publicului până în data de 16 ianuarie 2022.
La această ediție participă toate secțiile de creație ale UAP – Filiala Cluj-Napoca.
Secțiile cuprind pictură, sculptură, artă ambientală, design, foto-video, grafică, artă textilă și ceramică.
Salonul Anual de Artă reprezintă o manifestare expozițională foarte importantă pentru artiștii clujeni și este organizată, prin tradiție, cu ocazia Sărbătorilor.
Programul de vizitare este de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00.