De Ziua Mondială a Diabetului, 14 noiembrie 2022, personalul Secției Clinice Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, va asigura testarea gratuită a glicemiei.
Cei care doresc să afle informații despre starea lor de sănătate pot merge la Iulius Mall, unde sunt așteptați de echipele medicale.
Scopul acestei acțiuni este acela de a conștientiza pericolul grav pe care îl reprezintă diabetul, mai ales atunci când boala nu este diagnosticată și tratată la timp.
Organizatorii îi așteaptă pe toți cei interesați de testarea glicemiei în Iulius Mall, la parter, luni, 14 noiembrie, în intervalul orar 12.00-21.00.