octombrie 1, 2022

Trei nominalizări din România la premiile Uniuniii Europene pentru Patrimoniul Cultural. Una dintre ele este din Cluj.

2 min read

Publicul poate vota până în 11 septembrie câștigătorii premiilor Uniuniii Europene pentru Patrimoniul Cultural, dintre care trei sunt nominalizate din România, unul fiind de la Cluj.

Ministerul Culturii arată azi că la ediția aniversară de anul acesta, ce marchează 20 de ani de la lansare, au fost premiate 30 de realizări remarcabile în domeniu, din 18 țări europene. Trei dintre acestea sunt din România:

  • proiectul „Semne cusute”, inițiat de Irina Corduneanu, care pune în valoare cămașa cu altiță, ca simbol al identității culturale românești și al valorilor noastre spirituale;
  • atelierul–muzeu Școala de Piscu, creat de Adriana și Virgil Scripcaru, care s-a distins prin prezervarea meșteșugului olăritului, implicarea comunităților locale, formarea tinerelor generații și combinarea datinilor străvechi cu arta contemporană;
  • proiectul de restaurare a Casei Libertății Religioase din Cluj-Napoca, ce a fost premiat atât pentru contribuția avută în regenerarea urbană și influențarea procesului de conservare a altor clădiri din zocă, cât și pentru promovarea toleranței și a dialogului intercultural.

Publicul poate vota aici până în 11 septembrie.

Ceremonia de decernare a premiilor, inclusiv a Premiului acordat de public, va avea loc în 26 septembrie la Opera de Stat din Praga. România a câștigat Premiul Publicului la ultimele două ediții cu proiectul de restaurare a Bisericii de lemn din Urși anul trecut și inițiativa Ambulanța pentru monumente în 2020.

***

Premiile pentru Patrimoniul European / Premiile Europa Nostra au fost lansate în 2002 de către Comisia Europeană, iar de atunci sunt conduse de Europa Nostra. Premiile identifică și promovează cele mai bune practici în conservarea și îmbunătățirea patrimoniului cultural material și imaterial, stimulează schimbul transfrontalier de cunoștințe în întreaga Europă, sporesc gradul de conștientizare și aprecierea publicului față de moștenirea culturală a Europei. Premiile onorează în fiecare an până la 30 de realizări remarcabile de patrimoniu, printre care până la cinci Grand Prix-uri. Fiecare câștigător al unui Grand Prix primește un premiu în bani, în valoare de 10.000 de euro. În plus, există și un Premiu al publicului, oferit în urma unui vot online efectuat pe platforma Europa Nostra.

Sursa: actualdecluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.