PNL și PSD au votat, în Senat, împotriva alegerii primarilor în două tururi! Primii au peste 1100 de primari, ceilalți peste 1600! O armată întreagă care se vrea păstrată! O rețea uriașă de influență politică, administrativă și electorală care reprezintă coloana vertebrală a puterii lor. De aici și nevoia celor mai mulți din ambele tabere de a rămâne la putere!
Aici este un mecanism de conservare a puterii. Un primar în funcție pornește aproape întotdeauna cu un avantaj enorm: notorietate, resurse administrative, vizibilitate și o mașinărie politică deja construită. Într-un singur tur, avantajul este adesea suficient. Poți câștiga cu 30-35% din voturi, chiar dacă majoritatea alegătorilor ar prefera pe altcineva. Primarul din Constanța s-a ales cu doar 29 de procente acum doi ani, ca exemplu. În două tururi, însă, lucrurile se schimbă. Opoziția are șansa să se coaguleze, iar electoratul poate alege între doi finaliști.
Dar votul de ieri arată și rezistența la reformă a celor două partide mari! Care fug de ea ca dracul de tămâie! De asta, zic, să nu ne așteptăm prea curând la reforma administrației sau reforma administrativ-teritorială! Comasarea de localități sau tăierea risipei!
De aceea, rezistența PSD și PNL la această schimbare spune mai mult decât orice discurs despre reformă. Arată că, dincolo de declarațiile despre modernizarea statului, ambele partide rămân legate de mecanismele care le garantează supraviețuirea politică.
Istoria oferă și exemple interesante. La Cluj, în 2004, Emil Boc a câștigat Primăria după două tururi de scrutin. Fără acel sistem, nu ar fi devenit primar pentru că era ocupantul locului doi după primul tur. Ironia este că, două decenii mai târziu, alegerea într-un singur tur l-a favorizat clar pentru aceeași poziție de primar. Un eventual tur doi devenea imprevizibil. Dar aici e frumusețea democrației, nu?!
Și totuși, când se revine la alegerea primarilor în două tururi? Când presiunea publică va depăși interesul aparatului de partid.