Drumul expres care va lega Autostrada Transilvania de localitatea Tureni, tot mai aproape de realizare

CNAIR a aprobat marți documentația studiului de fezabilitate, care trebuie depusă până pe 19 mai. Urmează apoi avizarea proiectului de către Consiliul Interministerial.

„Documentația a fost pregătită de DRDP Cluj după obținerea acordului de mediu. Ministerul Transporturilor va depune mâine documentația la Consiliu pentru avizare. Este o etapă premergătoare emiterii HG pentru indicatorii economici și HG pentru expropriere, care, la rândul ei, stă la baza lansării licitației de achiziție-execuție. Sper că decizia Consiliului va fi favorabilă și vom trece în etapa următoare. E important să evităm piedicile birocratice, pentru că, față de calendarul inițial al proiectului, suntem în întârziere cu 4 luni. Termenul de finalizare anunțat – sfârșit de 2024 –  e fezabil încă, în ciuda întârzierilor. Mai mult, se pot accesa fonduri europene în această perioadă, de care trebuie să profităm”, a transmis deputatul USR-Cluj, Viorel Băltărețu.

În noiembrie 2020 CNAIR a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate și proiect tehnic pentru drumul expres ce va lega Cluj-Napoca de Autostrada Transilvania, prin localitatea Mărtinești. Valoarea contractului este de 2.707.123,03 lei fără TVA.

Sursa: servuscluj

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *